marți, 5 mai 2009

DIN SPATIUL NOSTRU

Cuiul lui Pepelea

Published by: Thaisa T on Tuesday 28th April 2009 07:04am
Am ispitit şi eu pe mai mulţi ce înseamnă "cuiul lui Pepelea" şi nu mi-au ştiut da răspuns frumos. De asta le spun eu acuma.
Pepelea a fost un om frumos şi isteţ, iar cuiul lui Pepelea a fost un cui de lemn bătut în peretele casei părinteşti, pe care Pepelea a vîndut-o unui om. Omul acela avea o fată cuminte şi mîndră nevoie mare, să cumperi două lumînări de ceară curată şi s-o cununi cu Pepelea. Pepelea ar fi vrut, nu-i vorbă; şi fata nu s-ar fi dat în lături, dar tatăl fetii să nu fi auzit.
- Măi moşule, dă-mi pe fiică-ta de nevastă, zicea Pepelea.
- Mai pune-ţi pofta-n cui, băiete, îi răspundea tatăl fetei.
- Atunci, dacă-i aşa, am să-mi vînd şi eu casa şi-am să mă duc în lume.
- Ţi-o cumpăr eu.
- Bine. Ţi-o vînd toată din cheotoare-n cheotoare, fără numai un lucru nu: cuiul din peretele din răsărit. Pe acela să mi-l laşi mie.
- Ei, şi de ce?
- Să am şi eu moştenirea asta de la părinţi. Scoate banii şi să facem hîrtiile.
Omul a scos banii, hîrtiile s-au fost întărit şi omul cu fata cea frumoasă s-a mutat în casa lui Pepelea.
Şi era bine acolo, în odăile acelea încăpătoare, în casa cea împrejmuită cu livadă şi acarete frumoase. Le era dragă casa lui Pepelea şi lui Pepelea îi era drag, încă mai mult, cuiul de lemn bătut în peretele din răsărit.
A doua zi, Pepelea la om!
- Ce vrei, Pepeleo?
- Am venit să-mi pun căciula-n cuiul meu.
Omul cam strîmbă din nas, dar ce putea să facă, dacă aşa scria la învoială.
A treia zi iar!
- Ce vrei, Pepeleo?
- Am venit să-mi iau căciula din cuiul meu.
Şi azi aşa, mîine aşa. Pepelea avea întotdeauna ceva de pus ori de luat din cuiul de lemn bătut în peretele de răsărit. Şi, vedeţi, acestea se întîmplau mai întotdeauna cînd omul lipsea de pe-acasă, cînd rămînea numai fata singură. Şi fata avea mare grijă să nu iasă cumva cuiul din perete şi să nu se piardă. din ce pricină însă, tăieţi-mă, spînzuraţi-mă, că nu v-aş putea spune. Nu ştiu.
Lucrurile au rămas aşa; casa în picioare şi cuiul în perete. Pepelea îndrăgostit de cuiul de lemn şi fata tot aşa. Dar mult nu.
Că într-o zi, auzind că Pepelea s-a însurat cu fata cea frumoasă şi cuminte şi că stă chiar în casa cea nu demult vîndută, m-am dus la creştinul cela şi l-am întrebat:
- Bine, omule: ce te făcu să-ţi măriţi fata tocmai cu unul de care nici nu voiai să auzi?
- Ce m-a făcut? Blestematul de cui al lui Pepelea, mi-a răspuns omul.
Şi atît.

auzită de la Gh. Ghiţulescu, Tecuci
din culegerea Poveşti, snoave şi legende, de I. Chiţimia

4 comentarii:

nakudo spunea...

PRIETENA MEA THAISA,S-A INTREBAT..de ce noi romanii nu renuntam sa folosim cuvinte gen:,,calulu troian"sau,,calcaiul lui Ahile"-cand avem atatea expresii ce ne caracterizeaza ca natie si care se pierd...aceasta postare ii apartine...

Cristian Lisandru spunea...

Excelent... Ne tot plce să folosim exresiile altora. Poate că avem senzaţia că ale lor au mai multă greutate decât ale noastre. Eroare... Dovadă postarea ta.

Cristian Lisandru spunea...

Sorry pentru ni;te litere lipsă. Din cauza vitezei...

nakudo spunea...

multumesc-Cristian-ce ma doare cel mai mult este ca mergand in atatea locuri...am vazut oamenii fascinati de cultura noastra si ceea ce santem noi...iar noi aruncam totul la gunoi...in curand o sa fie mai simplu sa strangem informatii despre noi din tari unde nici nu ne-am gandi ca le pasa de noi...si indiferent de perceptii...si ce vrem sa copiem de la altii am invatat ca nu intamplator ai o identitate ce trebuie respectata...si apoi cine nu-si cunoaste trecutul:e obligat sa-l repete...stii tu cine a zis asta