miercuri, 13 mai 2009

MAGIA CIFREI TREI


Cei din vechime stabilisera ca universul este alcatuit din trei lumi:divina,astrala si fizica.Aceasta impartire era reprezentata figurativ printr-un triunghi impartit in trei planuri.Dar sa nu ne inselam,insa,ceea ce noi numim plan sau lume este mai mult o stare decat un loc.Spiritele astrale sau divine nu sunt separate de noi prin locul existentei ci prin esenta lor,diferita de a noastra,prin starea lor.Planul,sau atmosfera astrala,ne invaluie asa cum aerul invaluie obiectele terestre.
Daca s-ar conveni sa se faca din Cer(Edenul,Uranusul grecilor) sinonimul lui 'sus',aceasta este doar o imagine pentru a arata ca este vorba de ceva superior lumii fizice si de o natura mai subtila.Ideea subliniata anterior ar putea fi ilustrata de imaginea a trei cercuri concentrice de marimi diferite:cercul interior ar figura lumea divina,cel mijlociu lumea astrala iar cel exterior lumea fizica.Am avea astfel sub priviri diagrama vietii si a universului si aceasta ar exprima ansamblul a tot ce exista.
Fiecare lucru ca si fiecare fiinta dispune intr-o oarecare masura de aceste trei planuri.Si aceasta diagrama se repeta la nesfarsit;ea este expresia,mereu aceeasi,a creatiei.
Dar fiecare dintre aceste trei lumi se imparte la randul sau in trei planuri principale.in lumea fizica,societatea poate fi divizata in trei categorii de fiinte:oameni inteligenti,cei cu inteligenta medie si ignorantii sau din punct de vedere strict social:bogatii,cei cu mijloace medii si saracii.La fel si celelalte lumi au cate trei subdiviziuni principale.De altfel in orice clasificare apar acesti trei actori primordiali:doi factori extremi uniti printr-un factor de echilibru.
Lumes astrala este legata direct de lumea noastra,ea este planul intermediar intre ceea ce exista si principiul existentei,intre creator si creatie.Este dintr-un punct de vedere un plan de legaturi,de unire care asemeni unei oglinzi duble contine imaginea ideilor divine si reflectarea gandurilor si actiunilor noastre.
Planul astral se subimparte in trei planuri principale care sunt:
1-planul astral inferior-infernul sau lumea intunericului;
2-planul astral tranzitoriu sau planul involutiv;
3-planul astral superior sau planul evolutiv;acesta este considerat in toate religiile ca fiind lacasul edenic,drumul catre cer sau uneori cerul insasi.
La fel ca si lumea fizica,fiecare plan este populat cu fiinte,o conformatie corespunde starii mai mult sau mai putin subtile a respectivei lumi.
Planul astral inferior este populat cu elementele sau spirite ale elementelor,cu entitati animale sau ale celor supusi instinctelor primare,cu individualitati avand o mentalitate inferioara.
Fiintele pretins materiale pe care minunatele traditii legendare le-au personificat in silfi,elfi,spiridusi se afla chiar la hotarul acestui plan.Sunt spiritele elementelor.Silfii sunt spiritele duhului aerului,ondinele si gnomii sunt ale apei si pamantului,salamandrele ale focului.Planul astral inferior este si salasul puterilor malefice pe care diferitele religii le desemneaza sub diferite nume.Planul inferior este drumul care duce spre lumea de dincolo;el duce catre regatul ingerilor blestemati ca si la salasul sufletelor fericite.Doctrinele orientale reprezinta acest plan printr-o poarta deschisa catre doua drumuri din care unul este al binelui iar celalalt al raului.
Planul involutiv,planul median al lumii astrale este locuit de elementari care sunt exclusiv entitati umane,suflete inca imperfecte care asteapta momentul de a evolua din nou in planul fizic pentru a-si indrepta greselile facute in vietile anterioare.
Planul superior sau evolutiv este domeniul sufletelor purificate care evolueaza catre lumea divina.Aceste suflete care au ajuns aici prin iubire si sacrificiu se bucura de viata celesta pe care si-au pregatit-o prin existenta lor terestra:ele se bucura de idealul pe care l-au atins fara a ramane totusi inactive,pentru ca singurul lor scop este contemplarea luminii absolute .Acestea sunt inteligentele superioare numite genii bune,ingeri pazitori,daemoni.In sfarsit mai locuiesc in acest plan conducatorii din lumea de dincolo care domnesc peste misterele vietii si ale mortii,parintii spirituali ai sufletelor,spirite care conduc aceasta lume invizibila,a carei manifestare vizibila este lumea noastra.
Acest plan poarta diferite nume,este salasul sufletelor fericite despre care vorbeste Orfeu,drumul cel stramt,cararea luminii a hindusilor.Sufletul care ajunge aici ia parte la Nirvana spun budistii adica nu se mai reincarneaza,este gata pentru reintegrare finala.
Dar anumite fiinte dintr-un devotament sublim si pentru un scop profund umanitar se reincarneaza din proprie vointa;ele fac aceasta pentru a-i indruma pe fratii lor inca imperfecti in evolutia fireasca.Este vorba despre acei conducatori de popoare despre care vorbeste istoria,trimisii divini.
Lumea astrala se subimparte in patru alte planuri,ceea ce face ca numarul acestora sa creasca la sapte.Este deci ilustrarea septenariumului dar acum judecam doar prin prisma trinitatii.
Lumea divina reprezinta starea de beatitudine pe care marii initiati au perceput-o dar ei n-au putut sa o descrie decat cu totul imperfect in limbajul omenesc.Este vorba despre Nirvana hindusilor,Edenul lui Mohamed,Paradisul crestin,domeniul subtil al bucuriei extatice unde spiritul infloreste.Lumea divina se imparte la randul ei in trei planuri principale si patru planuri secundare,care sunt corurile ingerilor,cele sapte ceruri despre care vorbeste scriptura si pe care Dante le descrie in Divina comedie.
Aceste planuri sunt domeniul arhanghelilor,ingerilor si serafimilor.Acolo se adapostesc la sanul divin arhanghelii axelor cerului:Mihail-stapanul focului,Rafael si Gavril-arhanghelii aerului si ai apei si Uriel-cel ce protejeaza pamantul,comandanti ai legiunilor inaripate care lumineaza cerul cu gloria lor si conduc universul prin vointa suprema a inefabilei trinitati a carei stralucire vie sunt.
Sinteza-Treptele initierii-Bouie de Billiers
Bla-bla-bla-daca ati adormit,am gasit somniferul!

9 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Personal, imaginea celor trei cercuri mi se pare cea mai sugestivă. Exprimă cel mai bine întreaga idee... Şi îmi place această teorie a factorilor extremi care sunt susţinuţi de factorul de echilibru. Contest infernul, asta este adevărat, mi s-a părut întotdeauna că este vorba despre ameninţarea lansată de oamenii Bisericii pentru a-i ţine astfel sub control pe ignoranţii care nu-şi pun niciodată întrebări care să le tulbure somnul. Nu pot să şi le pună, nu că nu ar dori asta. Dacă ar putea, dacă ar şti, ar face-o... Oamenii "reuşesc" să vorbească în termeni diferiţi despre aceeaşi idee - vezi Paradisul, spre exemplu, numit altfel în fiecare religie - având şi pretenţia că interpretarea lor este cea mai bună. DACĂ există o entitate superioată impalbabilă, atotştiutoare, cunoscută şi sub numele de Dumnezeu, atunci cu siguranţă este unică. Mai mulţi dumnezei ciufuţi care îşi dau la gioale prin cer - al creştinilor, al budiştilor, al musulmanilor etc. - mă fac să zâmbesc, aşa cum am spus şi pe blogul lui Paul, ieri. Interesant materialul tău, Nakudo... N-am adormit!!!

Paul Gabor spunea...

M-am pierdut iremediabil printre arhangheli si sfintisorii tai in miez de noapte. Dar pana si parintele Cleopa spunea la un moment dat ca nu e bine sa ne incredem foarte mult in cele sfinte, adancirea poate conduce la pierdere... Eu as avea nevoie de somn...

PACO spunea...

Mai era o faza si cu cifrele 7 si 12

nakudo spunea...

prefer sa cred ca infernul sau cum vor altii sa-l numeasca nu este altceva dacat o stare vesnica,atemporala in care iti faci procese de constiinta pentru daunele pricinuite altora...mi se pare cea ma comica si sadica interpretare...o neliniste continuaa...personal cred ca doar teama,frica este lucrul cel mai rau pe unde intra toate mizeriile in om...chestia cu cercurile imi place..ca si ideea de continuitate indiferent ce facem noi...ca si sarpele ce-si musca coada din simboluri..cum isi aroga diferite religii suprematia iar mi se pare ridicol...pentru ca sant convinsa ca noi in sine santem un microunivers...in continuu schimbare si foarte complex...dar imi place ideea de entitati...precum gnomiietc...si paznicii pamantului...personal cred ca e important sa-ti asculti inima si sa o si ai...idiferent de consecinte sa ai compasiune pentru tot...iar bisericile oricum ne dau cu ligurinta doar ce convenabil...mi-au placut aceste informatii care de felul lor nu prea circula...Cristian...prefer energia primordiala..cuantica..omniprezenta ,creatoare si inteligenta

nakudo spunea...

Paul...ce spui tu e foarte real...si de obicei se spune ca e bine sa-i dai omului atunci cand e pregatit si cat poate duce...dar eu iti zic ca noi oamenii santem niste fiinte extraordinar de puternice care putem duce mai mult decat ne imaginam...si nu zic ca parintele n-o fi avand dreptate...dar imi place sa stiu...sa cunosc..sa verific si experimentex...sa nu iau niciodata de buna..lucrurile ca atare pana nu verific..indiferent de pretul platit...dovada ca nu am decedat pana acum..ce am ajuns sa inteleg(sper)ca nu-ti este dat sa intelegi prea mult daca o faci doar din curiozitate si atat...de asta zic ca tot inima e cea mai importanta...fascinant este ciclicitatea cifrei trei...intalnita universal...si apoi sant practicanta de nuad-bo-rarn...si a trebuit sa inteleg de ce acest dans sacru..m-a prins in hora...dar toate caile duc undevva si avem toti libertatea de a alege...si daca te pirzi...unde in ce...cine a raspuns clar la aceste intrebari...toti ne sumam riscuri...ha-ha

nakudo spunea...

da,Paco cifra 7 cica ar fi cifra genialitatii si a puritatii divine...da asa sant multe de povestit...de ce facem praznic la 40 de zile...la 9 etc...nu-mi triez ce postez...am simtit sa scriu despre asta...nu am stat sa judec prea mult...hi-hi

raza de soare spunea...

grozava postare...cifra 7 ainfinitului:D si bineintels cifra 3=trinitatea, cifra magica, care apare deseori in basme...ai expus cele 3 planuri extraordinar...stii e o placere sa-ti vizitez blogul...de fiecare data invat ceva nou:D

nakudo spunea...

ei-raza de soare nu le lua si tu pe toate de buna...hi-hi..ma bucur ca santem fascinate de multe lucruri identice...doar am avut norocul-sa-i zic asa?de a fi formata si informata de o persoana deosebita...tot respectul pentru el...si pentru rabdarea si toleranta de care a dat dovada la nebuniile mele si ca a avut capacitatea sa vada in mine ceea ce eu la timpul respectiv nici nu stiam ca e inchis in interiorul meu...am sa-ti trimit titluri de carti pe mail...pe care le poti citi...ca vad ca si tu le devorezi ca si Gaby...ha-ha

nakudo spunea...

vis a vis de perceptia ..mirunei...esti in ceta cu perceptia,paul..iubirea neconditionata e o mare cidatenie...iubesti efectiv defectele celuilalt..faptul ca-i porti hainele cand nu e acasa pentru ca pastreaza parfumul sau...te amuza ca se duce la buda cu integramele in brate....ca sforaie...ca are ticuri...ca-ti arede mancare cand vrea sa-ti faca o surpriza...si e haiul de pe lume...pentru ca-ti plac toate...il iubesti cu totul...aceleasi lucruri te scot din sarite cand e voirba de o persoana pe care nu o iubeste...sant ciudate tare muierile...sau ar trebui sa fie...exista cred..sper si mirune reale...chiar daca nu calatoresc cu avionul ,se dau cu chanel..si par mari cucoane