joi, 14 mai 2009

MELANCOLIE


Cosesc iarba tanara si lina pe care iepurii mei o transforma in pui cu nasuri umede si fricoase.Ma imbat cu mirosul ei de boala si viata.Soarele o naste si inverzeste asa cum mai tarziu o usuca.
Munti imi cresc in gradina si rauri curate si pure.Ingerii mai fug din cand in cand din rai...aici in livada...cat timpt trage un pui de somn sforait,divinitatea.Cu picioarele goale ne batem cu iarba;noi si ingerii.
Acasa e atat de frumos,pamantul e mai pamant,copacul e mai copac si floarea mai floare...si rasul e altfel.Dar trebuie sa plec unde pinii de prabusesc in mare...zborul de aripi imi cerne mirosul de casa acolo...si nu doresc decat un singur lucru:simplitatea.

4 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

"Mirosul ei de boală şi viaţă" - iată o altă metaforă cu care reuşeşti să mă încânţi la ceas de seară... Faptul că "îngerii mai fug din când în când din rai" nici nu mai contează aşa de mult. Iar acolo unde "pinii se prăbuşesc în mare" trebuie să fie tare bine. Simplitate. Foarte frumos, Nakudo...

raza de soare spunea...

ai cazut cumva in butoiul cu melancolie?? e bine acolo iti spun eu...mama creatiei:D...foarte creativa azi si...cam melancolica...e superb jocul cu ingerii si cel mai mult mi-a placut ceea ce ti-ai dorit in final-simplitatea... SIMPLITATEA UNUI SUFLET SENSIBIL ISI RADE DE COMPLEXITATEA PREFACUTA:D

PACO spunea...

Cred ca toti ne dorim simplitate

Paul Gabor spunea...

Surioara, cum ai putut sa scoti prima fraza? M-a naucit...