Azi m-am simtit atat de ratacita aici pe pamant si locul imi parea strain...si parca n-as fi vrut sa-l cunosc niciodata.Ca un copil care se ascunde in spatele mamei-as fi vrut sa ma ascund si dizolv in inima creatorului.Dar indiferent cata durere am simtit nu puteam pleca singura.Pe toti as fi vrut sa-i feresc de durere si sa-i iau cu mine acolo sus.Si atunci nici cerul nu mi s-ar mai fi parut atat de liniste si gol.
Cand sant departe de casa...ma ghemui ca un copil cu genunchii la piept ...ma invelesc cu cu palmele sale mari si batatorite de taiat maracinii din viata...un cantec de leagan adanc imi sopteste..si atunci simt doar siguranta si pace.
4 comentarii:
O Doamne, cat de frumos stii sa lasi gandurile sa se preumble prin inima ta si de acolo sa treaca prin alte si alte inimi doritoare si iubitoare de Adevar si Viata. Si toate astea sub aura plina de farmec a Domnului Domnilor.
multumesc din suflet,draga doamna ,Elena-ma bucur ca v-am cunoscut macar virtual...v-am lasat nr meu de telefon..oricand doriti sa vorbim...cu cea mai mare placere...viata e inutila si in van fara relatia personala cu divinitatea...dragostea umana e capricioasa dar ce pune Dumnezeu in inima ta e un izvor nesecat...din care de ce dai de ce curge mai mult...fara asteptari de rasplata si recunostinta...aveti atata gingasie si frumusete...
Nakudo, tare mult mi-a plăcut citind că te înveleşti cu acele palme mari şi bătătorite...
asa am simtit..Cristian-nimic din ce scriu nu sant visari...doar realitati traite pentru care cuvintele sant mult prea sarace
Trimiteți un comentariu