miercuri, 24 iunie 2009

TRADITII


24th

Traditii in ziua de Sinziene

Published by: Thaisa T on Wednesday 24th June 2009 03:06am
Una dintre cele mai importante sarbatori romanesti, Sinzienele, are loc in preajma solstitiului de vara si este consacrata celebrarii luminii si belsugului. Cu acest prilej se realizeaza numeroase actiuni rituale, a caror origine se pierde in negura timpului.
Se spune ca Sinzienele, impreuna cu alaiul lor de zine fecioare si fete frumoase, cinta si danseaza peste cimpuri si paduri, iar oamenii le sarbatoresc printr-un ceremonial special, numit dansul Dragaicei. Divinitate agrara, protectoare a lanurilor inspicate de griu si a femeilor maritate, Dragaica este invocata de fetele aflate la virsta maritisului si de femeile care doresc sa aiba copii. In obiceiurile, credintele si folclorul romanesc, ea aminteste de Marea Zeita neolitica, divinitate lunara si agrara, identificata cu Diana in panteonul roman si cu Artemis in panteonul grec. (Diana Sancta din Sarmisegetuza a devenit Sinziana).
In timpul acestei ceremonii, Sinzienele daruiesc bob spicului de griu, dau miros si putere tamaduitoare plantelor de leac, vindeca bolile si suferintele oamenilor, in special bolile copiilor, apara holdele de grindina, furtuni si vijelie, ursesc fetele de maritat. Dar daca li se nesocoteste ziua, ele stirnesc furtuni si aduc grindina, imbolnavesc oamenii, lasa florile fara putere de leac si fara miros.
Exista numeroase obiceiuri, credinte si ritualuri specifice realizate in ziua de Sinziene: se fac observatii referitoare la rasaritul constelatiei Closca cu pui si in functie de acestea se calculeaza apoi timpul favorabil semanatului griului de toamna; se incinge mijlocul cu tulpini de cicoare pentru a preveni durerile de spate la secerisul care se apropie; fetele isi spala parul cu iarba-mare pentru a fi placute feciorilor; fetele si nevestele tinere se scalda in mod ritual in apa curgatoare, in locuri tainuite sau se rostogolesc pe pajistile inrourate pentru a fi frumoase si indragite de-a lungul anului; se afla ursita prin impletirea unor cununi din flori de sinziene care se arunca pe acoperisul caselor si al surilor; se aprind focurile se sinziene si se umbla cu faclii aprinse; se produc zgomote nocturne (strigaturi, sunete din tulnice) pentru alungarea spiritelor malefice. Dupa aceasta zi, cind si "Soarele joaca pe cer la amiaza", apar primele semne ca vara trece spre toamna: cucul inceteaza sa mai cinte (semn ca a venit vremea cositului), in paduri apar licuricii care lumineaza calea celor care s-au ratacit, incep sa se usuce frunzele pe ulm, plop si tei, se usuca radacina griului in timp ce se coace bobul in spic, se organizeaza vestitele Tirguri de Sinziene sau de Fete.

2 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Super postare, tradiţii pe care nu ar trebui să le uităm niciodată...

nakudo spunea...

da,Thaisa este dintre cei care muncesc sa le faca cunoscute si traite...acum ca sant acasa cu siguranta o sa muncim impreuna sa le facem cunoscute...e un om extraordinar,Cristian-si o prietena adevarata...deocamdata dupa atatea ,,sensibilitati"ma intorc un pic la postari de scorpiuta...nu de alta da sa nu duc lumea in eroare...ca trebuiesc considerata vreo sfanta...hi-ho