UTOPIE

Astazi...maine...sau poate nu in aceasta viata,nu poti fi fizic langa mine.
Si totusi ...glasul tau e coriandru in plete,rosu pe rosu,lucire de iris pe luicire de iris,mar fermecat jumatate rai jumatate iad.Glasul tau e primul must scos din boabele zdrobite pentru a curge nectarul.Mainile tale vibrand,strangand in brate umbra si realitatea la un loc.Ultimii pasageri sub marul adamic ce pasisera dincolo de hotar in zborul rotit al vulturilor ce numai de sus pot admira terestrul pamantean.
Cu fiecare cuvant ma imbraci si dezbraci din interior spre exterior.Fiecare val in care mi-e invelit sufletul il iei si-l arunci pana la luna,sageata ce-o face primul patrar.
Glasul tau mi se lipeste de corp si ma face sa tresar nestiut,petic de pamant in care dormiteaza graul adanc.
Te sim strecurandu-te in fiecare celula-mic univers.Atom te faci din care incepe vibratia...osciland...in jurul orbitei mele.Inel cu inel imi faci cercuri prin care nu poate trece nimeni.Tot ce faci e din interior ca tu sa ramai acolo vesnic.Vocea ta e un balsam un cu pielea mea alba si pe care nu sant pictate forme geometrice.
Copil si femeie ma strecor intre vertebrele tale,urcand,spre orice nerv si zambesc.
O alta zi...
Un nou pas...
Un nou tribut..
Dezgolita dansez in palmele tale si pe marginea cestii de ceai privindu-te adanc in ochi...iluzie si realitate si necunoscut si neincredere.SI realizez ca tocmai am fost ucisa...lent ...farama cu farama.