CELTII

ASPECTE ALE SPIRITUALITĂTII CELTICE

Traducere în limba româna de Marian Sorin Radulescu

'Nodul etern' din arta celtică este simbolul cel mai puternic si cel mai obscur în acelasi timp din bogata spiritualitate a civilizatiei celtice. Motivele spiralate si împletite la nesfârsit de pe crucile înalte de piatră sau din manuscrisele iluminate par să nu aibe nici un început si nici un sfârsit. Ca si cum ar spune că timpul si vesnicia sunt întrepătrunse, iar noi trăim în două lumi, în două realităti. În acest sens poetul William Blake scria cândva, 'Vesnicia se află în dragoste împreună cu roadele vremii'. Dumnezeu este în toate lucrurile si toate lucrurile în Dumnezeu, iar modelele vietii noastre sunt împletite cu un model mai mare, peste toate pogorându-se suflarea divină.

Celtii au fost un popor realist a căror teologie rurală s-a format într-un context cu totul natural. 'Cealaltă lume' nu a fost spatiul diafan, de vis plăsmuit de poetii scolii amurgului celtic. De fapt, paradisul celtic a fost mai degrabă o prelungire vie si plină de culoare a acestei vieti - 'Tir na mBeo' (Tărâmul Celor Vii) sau 'Tir na nOg' (Tărâmul Tineretii Fără Bătrânete). Credinta Irlandei păgâne avea să fie implicit trinitară: cifra trei era sacră, iar traditionalele proverbe celtice erau în mod traditional împărtite în triade, astfel că doctrina Treimii adusă de Sfântul Patrick nu a surprins pe nimeni, ea fiind deja parte organică din teologia naturală a celtilor.

Tertullian al Catarginei, într-una din scrierile sale din anul 210 s-a referit la 'regiunile britanice inaccesibile romanilor, dar supuse lui Hristos', ceea ce divulgă existenta timpurie a crestinismului independent de Roma. Taliesin, un poet galez din Strathclyde, afirmase că 'Hristos-Cuvântul a fost de la începuturi Învătătorul nostru si nu am pierdut niciodată învătătura Sa', articulând astfel idea teologică a Logosului pre-existent, asa cum este exprimată în Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, atât de îndrăgită de crestinii celti. Drumul înapoi spre originile crestinismului celtic în insulele britanice trece astfel prin simbolismul nodului celtic unde nu aflăm nici început, nici sfârsit în credintă, ci mai curând o stare continuă, fluidă a prezentei lui Dumnezeu, care se manifestă în diferite chipuri la diferite timpuri.

Această exuberantă energie divină o regăsim atât în vietile noastre, cât si în opere de artă, cum ar fi Cartea de la Kells (The Book of Kells) ce ilustrează povestea din Evanghelie. Chiar si dansul traditional irlandez surprinde această energie: pasii dansatorilor simbolizează victoria asupra serpilor păgânismului, iar bratele tinute strâns în jurul corpului trimit la necesara disciplina crestină. Asa cum observă Ian Bradley în Celtii (The Celtic Way) 'Lumea strămosilor nostri celti din perioada crestinismului timpuriu nu a fost lipsită de griji si probleme. I-a preocupat intens chestiunea păcatului si a penitentei si adesea vietile lor aveau un caracter auster. Unii dintre ei au ajuns pelerini eterni pentru a evita confortul si tentatiile unei existente lejere, căutând locuri sălbatice si îndepărtate unde puteau duce o viată de pustnic'.1

În multe privinte crestinismul i-a eliberat pe celti de frica superstitioasă de natură (cum ar fi credinta că cerul s-ar putea prăvăli peste ei) transformând-o într-o slavă a lui Dumnezeu prin natură sau panteism. Dumnezeul Căruia I se închinau nu era, în întelegerea lor, Domn al Istoriei, asa cum avea să devină mult mai târziu în teologia occidentală, ci Domn al Creatiei, Cel Care S-a revelat pe deplin în minunile si splendoarea lumii naturale. Acesta a fost, înainte de toate, motivul pentru care doreau sa I se închine, asa cum sugerează si acest poem irlandez din secolul al nouălea:

Slaviti-L pe Domnul
Care a făcut atâtea minunătii
Raiul cel măret si luminat, cu îngerii lui, în cer,
Marea cu valuri înspumate pe pământ.2

Această spiritualitate centrată pe creatie poate fi regăsită de asemenea în duhovnicia Ortodoxă, în frumosul 'Acatist de multumire' al părintelui Grigore Petrov, ceea ce apropie, o dată mai mult, sensibilitatea modului celtic de închinare de rugăciunea crestinismului răsăritean.

Teologul Romano-Catolic Greg Mannion a remarcat felul în care civilizatia celtică a recunoscut revelatia lui Dumnezeu în decorul natural, unde stâncile si dolmenele, atât de răspândite pe pământurile celtilor, sunt o formă de limbaj adresat infinitului - asa cum ne sugerează creatia unor poeti precum Seamus Heaney sau simfonia McCartney de inspiratie celtică a lui Paul McCartney, 'Stânca neclintită' ('Standing Stone').

E suficient să ne amintim de numeroasele referinte biblice sau din mitologia celtică, la copaci, stânci sau izvoare sacre pentru a ne convinge, dacă mai e nevoie, de importanta naturii în credinta omului. Chiar parohia noastră (Sfânta Treime) este legată printr-o rămăsită din stejarul de la Mamre de locul unde Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chip de trei persoane. În toate tările celtice dumbrăvile de stejar, tisă, alun si scorusă ocupau un loc aparte si erau considerate sacre (tisa creste si acum în jurul bisericii Sfântul Matei din Belfast). Numele contemporane reflectă si ele aceste asocieri: Derry (dumbravă de stejar) si Kildare (biserică de stejar).

Celtii aveau de asemenea un dezvoltat simt etic. 'Lumea de dincolo' era văzută mai degrabă ca un loc al dreptătii decât ca loc al pedepselor, fiind totodată un spatiu al luminii, creativitătii si libertătii într-un cadru minunat. Era un loc al muzicii unde păsările formau corul. Străvechiul cod legislativ al Irlandei, Codul Brehon, se baza nu atât pe constrângere cât pe autoritatea morală. Societătile celtice au fost orientate mai ales spre stăpânirea în comun a pământului si spre egalitate în drepturi (femeile aveau aceleasi drepturi, puteau să-si mostenească averea si nu au fost excluse din ordinele monarhice sau militare - vezi cazul Reginei Bedicea). Societatea celtică se ocupa îndeaproape de cei bolnavi, nevoiasi, vârstnici, precum si de 'străini' - grija fată de acestia fiind considerată de profetii Vechiului Testament o virtute bineplăcută lui Dumnezeu. În Armagh functiona un spital cu o renumită bază chirurgicală si de asistentă medicală încă din anul 300 î.e.n.. Idea că vrerea lui Dumnezeu trebuie împlinită 'pe pământ precum în ceruri' avea să fie reformulată si consacrată o dată din nou în Biserica celtică timpurie. În credinta celtilor viata continuă dincolo de mormânt si, la fel ca în crestinismul răsăritean, mântuirea avea să fie înteleasă ca un proces, ca o călătorie din care nu lipseste strădania, dar nici bucuria.

[David Gilligan este catecumen în parohia Ortodoxă Sfânta Treime din Belfast]