luni, 28 septembrie 2009

SA ABERAM PE O TEMA DATA-by GEOCER


cest articol este scris in cadrul concursului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume
: Canguru,Cell61, Compadvice, Daurel, Florin, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Incertitudini, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian)
cest articol este scris in cadrul concursului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume
: Canguru,Cell61, Compadvice, Daurel, Florin, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Incertitudini, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian)-gamalia
MASINA TIMPULUI...SAU INSPIRATIE PE ULTIMA SUTA DE METRI..SAU FARA INSPIRATIE

CINEVA M-A INVITAT IN MASINA TIMPULUI...NU AM DORIT ALTCEVA DECAT SA MA REINVENTEZ VERDE...PENTRU CINEVA INTRASE CU PICIOARELE IN SUFLETUL MEU SI MA SCHIMBASE COMPLET...ATOM SI MISCARE SI ENERGIE..AM DEVENIT DOAR PERCEPTIE SI ATAT.
Verde este culoare fertilitatii pamantului si sugereaza cresterea, expansiunea, nasterea si echilibrul. Bogatia campurilor inverzite sugereaza vioiciune si plenitudine (saturatie), verdele indicand locurile unde a patruns viata. Verdele intunecat asociat maturitatii asa cum verdele deschis apartine unei renasteri, tineretii si cresterii. Aspectele negative ale culorii sunt asociate cu invidia si sila (Situat intre albastru si galben verdele rezulta din interferentelor lor cromatice care iau in "calcul" aspectele negative ale acestor culori si le cumuleaza destul de negativ). In plus se poate aminti de faptu;l ca verdele intra cu rosul intr-un joc simbolic de alternante care dezvolta caracteristici duale, completive asemenea trandafirului care infloreste intotdeauna printre frunzele verzi care vor ascunde spinii.
Personalitatile care prefera verdele sunt deosebit de inclinate spre dezvoltare, spre progres. Indiferent de pozitia lor ei doresc sa colaboreze, sa ajute, etc. pentru a putea avea sanse maxime de realizare a obiectivelor chiar daca acest lucru are permanent “in spate” o dorinta staruitoare de posesivitate (de aceea este necesar sa “primeasca” incurajari si/ sau recunoastere, fiind permanent in cautarea semnelor care sa le indice esecul sau actiunea gresita). In ajutor le vine si un simt de observare natural care ii face sa devina excelenti consilieri, fini psihologi, etc.. In plus sunt buni ascultatori si persoane de incredere care tin de cele mai multe ori la secretele altora mai mult decat la cele proprii.
El reprezinta fermitate si rezistenta la schimbare, cu cat este mai preferat “developand” persistenta, posesivitate si egoism. In plus este o persoana inclinata spre acumulare indiferent de utilitatea achizitiilor din simpla dorinta de a avea, de a fi sigur ca totul va merge intru dezvoltarea sa. Aceste persoane au nevoie de recunoastere, de cerinta de a impresiona, permanent avand in vedere spre evitare spectrul deceptiilor si al deziluziilor. In recunostinta vor crea in jurul lor un mediu deosebit de placut, linistitor, plin de pace, devenind ceea ce se cheama un prieten adevarat, fericit, grijuliu si demn de incredere.
Cu cat verdele este mai putin placut cu atat de mult este lovit egoul si cu atat mai mult este umilita persoana respectiva de rezistenta sau esecul la progres nascandu-se in acesta o tendinta de a tri viata “purtat de val”, tip cedare/ renuntare sau alte sentimente similare. Consecutiv acestor comportamente persoana respectiva este deosebit de critica, sarcastica si recalcitranta.
Specialistii moderni ai marketingului au ajuns la concluzia ca verdele este culoarea cea mai linistita dintre toate, o culoare fara bucurie, tristete, pasiune, care nu cere nimic. Intr-o exprimare mai plastica, este culoarea care, inclusa intr-o societate a culorilor, este echivalentul burgheziei, o lume nemiscata, satisfacuta, care-si calculeaza stradania si isi inumara banii. Este oscilatia dintre noapte si zi, germinare si putrefactie, pendulul oprit la punctul zero al balantei, pacea verde a neutralitatii, echilibrul justitiei, s.a. Dar, tot ei, precizeaza ca este vorba despre verdele pur, pe care orice adaos, cat de mic, de pigment, il scoate din neutralitatea sa pentru al readuce in agitatia societatii. Astfel, un crampei de galben ii confera o putere activa, un aspect insorit, daca albastrul domina verdele devine serios si incarcat de ganduri, albul induce o dominanta a nepasarii pe cand negrul induce o dominanta a calmului, s.a.
Echidistant intre albastrul ceresc si rosul infernal, doua culori inaccesibile si absolute, formand celebru "trio" rosu - verde - albastru pe care se afirma ca este construita toata lumea cromatica, verdele devine o valoare medie, meditatoare, intre cald si rece, intre sus si jos, intre viu si mort, devenind o culoare linistitoare, racoritoare, naturala, umana. Astfel, in fiecare primavara, dupa ce iarna ia aratat omului cat este de singur si de precar, dezvelind si inghetand pamantul cale-l poarta, care ii ofera sansa vietii, acesta imbraca o noua haina, verde, datatoare de speranta, revenind fecund si hranitor, plin de caldura vietii si a soarelui care o va intretine. Asocieri reale pot fi create prin consideratiile asupra plecarii factorilor agresivi, penalizatori ai iernii (disparitia ghetii, zapedii, vanturilor ucigatoare) si sosirea ploilor fertilizatoare, datatoare de viata si speranta.
Cel mai cunoscut simbolism al culorii verde este cel legat de asocierea la regnul vegetal in plina reafirmare, a apelor regeneratoare si lustrale, carora botezul le datoreaza semnificatia lor simbolica, verdele devenind similar trezirii la viata, initierii constiintei. Vishnu, purtator al lumii, este reprezentat sub forma unei broaste testoase cu fata verde, zeita indiana a materiei filozofale, care naste dintr-o mare de lapte, avand trupul verde, asemenea Afroditei lui Fidias. Neptun poarta o haina verde ca apa marii, sau de un verde pal ca acela in care sunt infatisate Nereidele si tot ceea ce se referea la zeii marini (animalele ce le erau jertfite purtand bentite verzi ca apa marii). Ca urmare fluviile erau personaje cu plete de aceeasi culoare iar nimfele care-si trag numele din apa (Nympha Lympha) sunt de obicei infatisate purtand tot haine verzi.
Nu intamplator verdele este considerat a fi culoarea apei asa cum rosul este considerat culoarea focului si, de aceea, omul a simtit dintotdeauna, instinctiv, raporturile dintre aceste doua culori drept analoage cu cele dintre esenta si existenta lui.
Verdele mai este legat si de traznet. Astfel, in China, el corespunde cu trigrama "Chen" care este zguduirea (manifestarii si naturii in timpul primaverii), tunetul, semn al ascensiunii yang-ului sau coresponent simbolic al elementului lemn. El este considerat a fi culoarea sperantei, puterii, longevitatii (dar si a acrimii/ a fierii). Este culoarea nemuririi, universal simbolizata de ramurile verzi.
Viata in evolutia ei pleaca de la rosu si se deschide in verde, populatiile bambara, dogona si mossi socotind verdele drept o culoare secundara, nascuta din rosu. Aceste consideratii se regasesc si in reprezentarile complementaritatii sexelor, unde barbatul fecundeaza femeia, unde femeia il hraneste pe barbat, unde rosul este o culoare virila, masculina, iar verdele este o culoare primitoare, feminina. In gandirea chineza aceste consideratii se regasesc in formularile yin si yang, primul viril, impulsiv, centrifug si rosu, al doilea feminin, reflexiv, centripet si verde, echilibrul dintre ei constituind secretul echilibrului dintre om si natura.
Fata de dialectica orientala, societatile noastre (occidentale) intemeiate pe cultul principiului viril, au acordat intotdeauna atentie scanteii creatoare, indiferent de provenienta acesteia. Drept exemplu se poate aminti de "chispa" spaniola, temelia unei intregi etici, care determina, in schimb, trezirea complexelor oedipiene, a cultului refugiului matern. Astfel, fiu si indragostit, barbatul se intoarce dupa un galop naalnic, spre Muma lui ca inspre o oaza, un liman de pace, racoritor si intremator. De aceea exista si o terapeutica a verdelui, intemeiata constient sau nu pe "regressum ad uterum" (revenirea in uter). Astfel ca, in Evul mediu, verdele era si culoarea togii medicilor (fie datorita consideratiilor anterioare fie datorita faptului ca erau asimilati cu ierburile de leac), culoare care a fost inlocuita in zilele noastre cu rosul inchis care, intuitiv, exprima credinta in calitatea tainica a artei medicale, verdele ramanand culoarea farmacistilor/ a spiterilor care elaboreaza medicamentele, fapt speculat de publicitatea farmaceutica care a stiut sa innoiasca o veche credinta dand o valoare mitica, de panaceu, unor cuvinte ca vitamine sau clorofila.
Nu trebuie sa uitam de dorinta de a se afla in mijlocul naturii a omului modern sau, intr-o expresie consacrata "se mettre au vert" (a iesi la iarba verde, a se duce la odihna, la camp, la tara) nascuta din hipertensiunea/ stressul datorat vietii citadine, care exprima nevoia unei intoarceri periodice intr-un mediu natural care a transformat tara/ campul intr-un substitut al Mumei, verdele devenind culoarea starilor de liniste, de pace, de Rai, de prezenta in copilarie la sanul matern.
Invaluitor, linistitor, racoritor, tonic, verdele este glorificat in monumentele religioase ridicate de stramosii nostri in desert, in zonele aride, el fiind perceput asemenea sperantei sau virtutilor teogonale. Daca pentru crestini verdele si-a pierdut aceasta importanta "apreciere", pentru Islam, ale carui traditii s-au creat ca niste miraje, deasupra nemerginirii dusmanoase si arzatoare a deserturilor si stepelor, "steagul" credintei, al Islamului, are culoarea verde, devenind si emblema mantuirii, simbolul tuturor marilor bogatii, materiale si spirituale, dintre care prima este familia (de culoare verde era mantia trimisului lui Dumnezeu/ Allah, la adapostul careia descendentii sai directi - Fatima, fiica Lui, Ali, ginerele Sau, si cei doi copii ai lor, Hassan si Hussein - veneau sa se ascunda in clipele de pericol - de aceea au fost denumiti si "cei patru de sub mantie" - care au devenit cei "patru stalpi" pe care Mohammed si-a cladit comunitatea. Astfel se ajunge ca verdele sa fie in Islam culoarea Profetului si a cunoasterii, sfintii fiind si ei imbracati in verde.
Similar acestei istorii este povestea lui Khidr, Khisr sau Al Khadir, numit si Omul verde, care este pomenita de nomazi aproape intotdeauna dupa ce si-au rostit ultima rugaciune. Khisr este patronul calatorilor si incarneaza pronia cereasca, asa cum tot el este mediatorul care impaca extremele si rezolva antagonismele fundamentale pentru a asigura dezvoltarea omului. Traditia spune ca si-ar fi cladit locuinta la marginea lumii, acolo unde se intalnesc cele doua oceane, cel ceresc si cel pamantesc, acesta reprezentand masura ordinii umane, echidistanta inrte Sus si Jos. Cel care-l intalneste pe Khisr nu trebuie sa-i puna intrebari fiind necesar doar sa se supuna sfaturilor sale, oricat de ciudate i se vor parea (deoarece Khisr arata calea adevarului care poate parea de cele mai multe ori absurda).
Aceasta istorie este regasita la multe alte popoare (bineinteles in forme particularizate, fara a lua in calcul cine a "descoperit-o"). Se spune de catre unii ca ar fi chiar fiul lui Adam, primul dintre profeti, dupa altii s-ar fi nascut intr-o pestera ("vaginul pamantului") dupa care si-a dedicat viata lui Dumnezeu/ Allah, uneori este confundat cu Sfantul Gheorghe si mai adesea cu Sfantul Ilie (ceea ce intareste inrudirea verdelui cu rosu, a apei cu focul). Bineinteles ca toti acestia au avut si "functii" mai mult sau mai putin importante in ceea ce priveste ajutorarea navigatorilor, patronajul acestora. In India acest personaj este cinstit sub numele de Khawadja Khidr, fiind infatisat calare pe un peste si fiind zeitatea fluviilor, "domnind" atat asupra apelor cat si asupra vegetatiei.
O alta similaritate de asociere a culorii verde la rosu este intalnita si in Europa. Minunatele insusiri ale verdelui ajung pana la credinta ca aceasta culoare ascunde o taina, ca simbolizeaza o cunoastere adanca a lucrurilor si a destinului care ajung sa stapaneasca pornirile primitive, instinctive. Originea cuvantului "sinople" care desemneaza culoarea verde in heraldica are o origine destul de controversata dar care pleaca de la culoarea rosie. Cuvantul "sinople" vine din latina tarzie, sinopis, care a desemnat mai intai pamantul rosu din Sinope, inainte de a capata inexplicabil, sensul de verde. Poate ca acesta este motivul pentru care "codificatorii" anonimi ai limbajului stemelor vorbitoare (heraldica) . Se ajunge pana la "suprapuneri" care interpreteaza ca virtutea tainica a verdelui provine din faptul ca el contine rosu, tot asa cum, pentru a imprumuta limbajul ermetistilor si al alchimistilor, fertilitatea oricarei opere provine din faptul ca principiul arderii (principiu cald si viril) insufleteste principiul umed, rece, feminin. Aceste consideratii se pot gasi si in mitologia care afirma ca zeitatile verzi ale reinnoirii hiberneaza in Infern unde rosul htonian le regenereaza (cazul Persefonei cea verde care apare pe pamant primavara iar toamna se intoarce in infern de care este legata de faptul ca a mancat un sambure de rodie care a devenit inima ei, interiorul ei cel rosu, atestand consideratiile legate de faptul ca o farama din focul interior al pamantului conditioneaza orice regenerare). De aceea ele sunt verzi la exterior si rosii la interior si imperiul lor se intinde peste cele doua lumi.
Mitul aztec al zeitei Xochiquetzal, rapita ca si Persefona si dusa in Infern in timpul iernii, prezinta o tulburatoare analogie la mitul grec. Pentru azteci ea dispare in Gradina din Vest, adica in Tara Mortilor, si reapare primavara, cand vegheaza la nasterea florilor. In manuscrise este recunoscuta dupa gateala din cap formata dintr-un dublu panas cu pene verzi (omoquetzalli). In gandirea aztecilor, verdele si rosul sunt simbolizate de asemenea de chalchihulti, pietre pretioase verzi care orneaza fusta zeitei apelor, si de chalchihuatil sau apa pretioasa, nume dat sangelui tasnind din inima victimei jertfite de preotii soarelui in fiecare zi pe altarul astrului zilei ca sa-i hraneasca lupta impotriva beznei noptii si sa-i asigure regenerarea.
Aceeasi complementaritate a verdelui cu rosul se regaseste in traditiile legate de zeitatile dragostei. Afrodita, tasnita din spuma marii, sovaie intre chemarile a doua principii virile: sotul ei, Hefaistos, focul htonian, si iubitul ei Ares, focul uranian. In plus, in ziua in care Hefaistos ii surprinde pe cei doi ibovnici unul in bratele celuialt, cel care intervine in favoarea Afroditei este Poseidon, zeul apelor. Se poate aminti aici de faptul ca pictorul Van Gogh a simtit pregnant legatura intre rosu si verde afirmand: "Am vrut sa exprim cu rosul si cu verdele groaznicele pasiuni omenesti".
Astfel de traditii se intalnesc si la vechii egipteni unde Osiris cel verde a fost sfartecat si aruncat in Nil de unde el va reinvia gratie virtutilor magice ale lui Isis cea rosie. Este un mare initiat deoarece cunoaste misterul mortii si al renasterii si, de aceea, el prezideaza simultan pe pamant reinnoirea primavarateca si, sub pamant, judecarea sufletelor. Poate ca de aceea ei se temeau de pisicile cu ochii verzi si pedepseau cu moartea pe oricine ucidea acest animal si, de aici, alchimistii socoteau ca lumina verde a smaraldului este aceea care patrunde in cele mai mari taine (fiind considerata a fi piatra papala).
De aici, verdele ajunge sa aiba si o valorizare inversata, verdelui mugurilor primavarateci ajungand sa i se opuna verdele mucegairii si al putreziciunii, existand un verde al mortii asa cum exista si un verde al mortii. Verzuiului pielii de pe fata bolnavului i se opune marul verde, crocodilul cel verde deschide larg gura animalica dar vie si ofera verdele fetid al portii iadului, smaraldul cel verde ca imbol al puterii papale este si reprezentantul liui Lucifer s.a. ajungandu-se pana la consideratiile contemporane legate de omuletii verzi de pe Marte sau alte planete care ofera ori viata ori moarte.
In Europa verdele este in primul rand o culoare benefica dobandind o valoare mitica, a pasunilor verzi, a raiurilor inverzite ale iubirilor, el este precum tineretea lumii sau tineretea vesnica promisa celor alesi, s.a.. Erin cea Verde era, inainte de a deveni numele Irlandei, acela al insulei preafericitilor din lumea celtica. Misticii germani asociaza verdele cu albul pentru a califica Boboteaza si virtutile Hristice, justitia reprezentata de verde intregind neprihanirea albului.
Culoarea verde, in heraldica, are aceeasi origine naturala/ pastorala al semnificand paduri, pajisti, campuri si vegetatie, adica politete, dragoste, bucurie si belsug. Arhiepiscopii (chiar si episcopii) poarta pe blazon o palarie verde, cu snururi verzi incrucisate, evocand pasunile cele grase unde inteleptii pastori ai crestinitatii isi duc "oile" la pascut, devenind simbolul bunei doctrine a acestor prelati.
Pictorii din Evul mediu zugraveau in verde crucea, ca instrument al regenerarii omenirii asigurata prin jertfa lui Iisus. In Bizant culoarea verde era simbolizata de monograma lui Iisus Mantuitorul, formata din cele doua consoane ale cuvantului verde. Anterior, verdele este culoarea sangelui balaurului (intalnit si la populatiile chineze) asemenea Graalului, vasul de smarald sau de cristal verde (probabil jad), care contine sangele lui Dumnezeu intrupat, in care se topesc notiunile de dragoste si de jertfa, conditii ale regenerarii exprimate prin luminosul verde al vasului in care amurg si zori, moarte si renastere se confunda, echilibrandu-se.

Drepturi de autor (interzisa reproducerea pe orice suport fara acordul scris al autorului): Dorin M (dorinm@email.com)
Powered by Medow

Ultima modificare: 24.aprilie.2003
bineinteles ca nu mi-am cerut acordul autorului...si mi-am asumat riscuri ca de obicei..am inspiratie..dar astazi am sentimentul inutilitatii ...si lene si plictiseala...asa ca realism si egoism...sant doar o virtuala si atat...domnul dorin sa ma considere instabila si sa ma ierte...drept vorbind..e plictisitor concursul..fara teme reale...ma retrag un timp..si eu as fi vrut sa scriu despre andropauza masculina...daca vreti puteti abera...sincera de luni...nu sant depresiva doar instabila..bre...hai ca ma mobilizez si vad eu ce iesa

10 comentarii:

Geocer spunea...

Ai luat-o razna rau de tot !

Bejenaru Gabriela spunea...

din toate culorile pe care le-ai descris aici si in filmuletele de mai sus ale portocaliul,verdele si violet,sunt cele care imi plac astazi .

nakudo spunea...

geocer..eu tot zic..da nu ma crede nimeni..zi si tu...toti o luam razna la un moment dat...doar ca unii nu recunosc...le este mai bine in armuri poleite cu fatarnicii...nu e cazul tau...

nakudo spunea...

galben si verde pentru mine gabriela...sa-ti fie viata plina de sentimetele sadite de culorile preferate..te imbratisez..si sa fiti iubiti si fericiti

giulia spunea...

m-ai lovit cu articolul acesta. verdele este culoarea mea preferata. Ce-i drept în toate nuantele lui, si mai spre galben si mai spre albastru.

am sa-l preiau si eu, ca sa-l pot citi mai pe îndelete.

nakudo spunea...

atunci sa ne luam de mana draga giulia...si eu..ce am fost varza azi..dupa ce am citit articolul m-am linistit intr-un fel..zic..bre nu-s singura nebuna..o seara minunata..draga mea

compadvice spunea...

Mama,mama!O adevarata carte ai scris aici draga!Frumos,ca de fiecare data!

nakudo spunea...

multumesc draga compadvice..revin in concurs cu forte noi..o zi nubuna si frumoasa sa ai

Ana Gabriela spunea...

data viitoare sa faci o dezbatere si sa aberezi si pe complementara verdelui...pe rosu:))

nakudo spunea...

promit-aberare pe rosu..raza