NOI

Noi ne iubim intr-un mod ciudat,ar putea fi absolut sau ar pute fi cadere sau cautare si regasire.Stim doar ca ne iubim in felul nostru...in felul nostru de oameni...care ne strigam ecoul unul in altul.Simt ca ma ingana toamna si rade de toate vorbele mele,de toate aripile mele interioare,simt cum ma ingalbeneste interior pana sangele meu devine aur nescos inca din pamant.Pana ma fac lichid si atingere si ploaie si pasare ce migreaza acolo unde redevin piele neagra cu picioarele goale.
POATE...ma intorc in primavara,poate nici nu trebuie sa ma astepti.Nu vreau sa cad...nu accept izgonirea din rai si atunci caut..caut usa si tinutul in care natura e vie,in care fratele meu tigru imi poate desena dungi pe frunte cu pamant verde si negru.Acolo unde pot regasi paradisul ,frunza de palmier imi este singura haina.
Toamna care e in tine ma inspaimanta si ma face sa ma sfaram in clipe de vant suierat ce aduce furtuna si frig.
Nu-mi place cand cerul tau e cenusiu si nu patrunde lumina.A inceput sa-mi fie frig langa inima ta...soare ce tinde sa moara.
Nu accept sa fiu izgonita din rai si atunci iti pregatesc acoperita doar de matase-ultimul ceai-ce ti-l aduc in timp ce tu scrii...cu miros de struguri ciorchine de ochi care vad tot.
Iti aprind pipa in tacere,fum de iluzii nezidite in nimeni.Iti prind capul si ti-l ingrop in mine ca sa poti simti tot ce nu ai sa poti spune niciodata.Apoi vartej de plutiri iti soptesc ultimile frunze care le-ai scuturat si nu ma lasa sa stau,sa raman.
Ne iubim intr-un mod ciudat si-atunci te las in iarna ce vine.
Imi iau ingerii mei piatra de opal pe urechi si plec,acolo unde iarba inca e verde,unde focul se face direct pe pamant si pisicile salbatice umbla goale,in propria blana...propria vanatoare a vietii,mereu devoratoare si in transformare.
Tu ai incetat sa existi atunci cand am plecat.Si tot ce faci e spart si ciobit.Nimeni nu strange faramele sa le lipeasca la loc.
Tot ce atingi devine de neinteles si fara miez,limba ta nevorbita de nimeni o stiam doar eu.Vorbele sant acum doar vorbe-fara intelesuri in inima.
O cana goala pe care nimeni nu o mai umple cu apa sau vin.
Privirile tale privesc acum fara sa vada...cei doi ochi in plus numai traduc celorlalti culorile.
Ma uit la amalgamul de nestiut din tine pe carenu vrei sa-l cunosti si zilele trec ca si existenta ta terestra si atat de materie ce incearca sa opreasca atomii.
Eu nu am plecat niciodata cu adevarat..doar corpul meu si-a luat caravana de lucruri palpabile si s-a retras.Tu ai vrut sa incetezi sa existi pentru ca inca nu te cunosti tu pe tine.
Treci de multe ori pe langa,,tu"pe strada si te intrebi:,,cine esti tu straine care spui ca locuim impreuna?"
Umbra ta te insoteste mereu si-ti spune traieste,priveste-te,pipai-te atent,prinde inima si tine-o cu dintii n-o lasa sa nu bata.
Cei doi,,tu" sant azi separati si de asta ai incetat sa existi cand mi-am luat corpul fizic si am plecat.
In ziua in care ai sa poti zambi...spiritul meu va umple cana care asteapta inca goala.
AM propriul meu iad cu care ma lupt zi de zi ca un om prost ce sant.

multumesc din suflet prietenului meu Domnul Cesc ginesta pentru materialele trimise