luni, 26 octombrie 2009

Piotr Ilici Ceaikovski


A fost al doilea fiu născut într-o familie burgheză. Tatăl său, inginer de mine, şi mama sa, de origine franceză, se hotărâseră să-l îndrume pe tânărul Piotr să urmeze studii de drept. Cu toate acestea, de la vârsta de 5 ani, el a început să studieze pianul. În anul 1854 a murit mama sa, fapt ce i-a pricinuit o adâncă tristeţe.

A urmat colegiul de jurisprudenţă, a luat diploma în drept şi s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiţiei. În acelaşi timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea nici un interes, motiv pentru care i-a scris surorii sale "au făcut din mine un funcţionr, şi încă unul prost". În fine, în 1863, împotriva hotărârii familiei, părăseşte slujba de la minister şi începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein.

În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înfiinţatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878. În această periodă a compus Simfonia nr.1 în sol minor, op. 13 („Vise de iarnă”). S-a împrietenit cu mai mulţi membri din grupul celor cinci compozitori ruşi, astfel că dedică uvertura fantezie "Romeo şi Julieta" fondatorului grupului, Mili Balakirev.

În vara anului 1872 compune Simfonia a 2-a în do minor (numită şi "Mica Simfonie Rusă", "Mica Rusie" sau "Ucraina") op.17, pe teme ucrainiene şi ruseşti, iar în iarna anului 1874 dă prima reprezentaţie cu un concert de pian. În vara anului 1875 compune Simfonia a 3-a.

În anul 1876 se întâleşte cu Nadedja von Meck, o mare admiratoare a sa, care timp de 13 ani îi va vărsa o pensie alimentară de 6.000 de ruble pe an, fapt care i-a îmbunătăţit simţitor situaţia materială, dar relaţiile lor erau "strict epistolare". Simfonia a 4-a, în la minor, op. 36, compusă în 1877, îi este dedicată doamnei von Meck.

În luna iulie a anului 1877, Ceaikovski va trăi unul din episoadele cele mai nefericite ale vieţii sale. Pentru a pune capăt speculaţiilor privind homosexualitatea sa, se căsătorşte cu Antonia Milioukova, o fostă elevă a sa, care nutrea o reală pasiune pentru el. Căsătoria a fost un eşec deplin. Nemaiputând să suporte prezenţa soţiei sale, Ceaikovski încearcă să se sinucidă, prin încercarea de a se îmbolnăvi de pneumonie. Scurt timp după aceea se desparte de Antonia.

Ceaikovski în 1874

Compune primul său balet, în 4 acte, "Lacul lebedelor" (libretul de V. Beghicev şi V. Geltzer). Premiera a vut loc la Sankt Petersburg, la „Teatrul Mariinski”, pe 15 ianuarie 1895, dar a fost un eşec, datorită unei puneri în scenă nepotrivite. Abia peste 30 de ani a fost definitivată trama baletului. Compune şi o operă, Evgheni Oneghin, libretul fiind extras dintr-un roman de Aleksandr Puşkin.

Spre 1880 reputaţia lui Ceaikovski creşte considerabil în Rusia, numele său începând să fie cunoscut şi în străinătate, în urma unor călătorii întreprinse în acel an. Cu această ocazie se întâlneşte cu marii compozitori ai vremii Johannes Brahms şi Antonín Dvořák.

Perioada petrecută în Italia i-a inspirat mai multe piese muzicale, între care şi Capriccio italian op.45. Tot în 1880 a compus şi Serenada pentru orchestră de coarde op.48 şi Uvertura solemnă “Anul 1812” op.49.

Un an mai târziu, moare marele său prieten Nikolai Rubinstein. Puternic afectat, Ceaikovski compune minunatul Trio pentru pian "În amintirea unui mare artist", dedicată defunctului său prieten.

În 1885 compune Simfonia “Manfred” op.58, după Byron. Urmează în anul 1888 Simfonia a 5-a în mi minor op.64, apoi, în 1889, al doilea balet al său, Frumoasa din pădurea adormită, un balet-feerie în trei acte cu prolog pe libret de I. Vsevolojski şi Marius Petipa după povestea lui Charles Perault, în coregrafia lui Marius Petipa. Pemiera a avut loc pe 3 ianuarie 1890 la „Teatrul Mariinski” din Sankt-Petersburg şi a fost un adevărat triumf.

În 1890 a compus o operă în trei acte, cu şapte tablouri, pe un libret inspirat de o nuvelă de Aleksandr Puşkin: Dama de pică.

În anul 1890, Nadedja von Meck întrerupe finanţarea lui Ceaikovski. Motivul oficial constă în "probleme financiare". Se pare însă că adevăratul motiv consta în faptul că a aflat de homosexualitatea compozitorului, moment în care, profund şocată, a întrerupt brusc corespondenţa cu el. Se mai spune că ea avea în plan să o mărite pe una din fiicele sale cu Ceaikovski, proiect incompatibil cu tendinţele sexuale ale acestuia.

Acest episod a fost o grea lovitură pentru Ceaikovski. În 1891 a întreprins o călătorie în Statele Unite ale Americii. Acolo îşi dirijează lucrările cu ocazia inaugurării sălii de concete Carnegie Hall, şi are un succes remarcabil.

În anul 1892 termină al treilea balet al său, în două acte, Spărgătorul de nuci, după basmul „Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor” de E. T. A. Hoffmann care, în mod surprinzător, nu are succesul scontat. Abia peste câteva decenii obţine succesul pe care îl merită, fiind în prezent unul din baletele cele mai frecvent reprezentate şi apreciate de public.

Mormântul lui Ceaikovski din cimitirul Tikvin al mănăstirii Alexandr Nevsky din Sankt Petersburg

Pe data de 6 noiembrie 1893, la nouă zile după ce a terminat Simfonia a 6-a în si minor "Patetica" op.74, Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial. Unii cred că actul a fost deliberat, deci o sinucidere, după ce a fost descoperită relaţia homosexuală pe care o avea cu nepotul unui nobil rus. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naţionale, la care au luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevsky din Sankt Petersburg.

Opera lui Ceaikovski reprezintă o fericită sinteză între operele clasice occidentale şi tradiţia rusă, reprezentată în epocă şi de Modest Petrovici Musorgski şi de Grupul celor Cinci.

Viaţa zbuciumată a lui Ceaikovski i-a inspirat lui Ken Russell filmul The music lovers (1970, Amanţii muzicii).

http://ro.wikipedia.org/wiki/Piotr_Ilici_Ceaikovski-preluare

8 comentarii:

Cristake1974 spunea...

Da' am auzit că pe vremea aia, adică când trăia... opera lui ar fi fost destul de contestată de mai-marii vremii în domeniu. Nu că ar fi primul caz ever, dar na. Ulterior, i s-au acordat toate onorurile (operei lui), dar ca fapt divers... fu greu la început.
Şi zici că era gay? :D

elena marin-alexe spunea...

Ca intotdeauna, asterni aici cate o biografie foarte nuantata. Felicitari!

nakudo spunea...

foarte controversat..draga cristake....uneori marii artisti au o viata particulara dementiala...ce conteaza ca era gay..cred ca bisexual...vorbim intr-o zi despre asta...am prieteni sau am avut pana sa moara de leucemie sau sa se sinucida...homosexuali sau bisexuali..niste oameni super deosebiti...lumea baletului...pictatului...inclusiv terapiilor ca si viata reala e ciudata..pentru,,normali"papusel
contestam geniul acestui om?nu frate...o saptamana misto...

nakudo spunea...

da..si daca va iubesc dincolo de ceea ce santeti este pentru lipsa de ipocrizie si puterea de a vedea dincolo de aparente...mi-ar place sa cunosc mai multi crestini ca dumneavoastra..asa as crede si eu ca ,crestinismul se traieste si nu doar se meliteaza si m-as duce probabil si pe la biserica....va imbratisez cu toata dragostea pentru tot ceea ce santeti si dati mai departe...dragoste,toleranta si multa iubire...elena cea frumoasa

marada spunea...

"Au facut din mine un functionar si inca unul prost" - ce om cu picioarele pe pamant!
Cine mai recunoaste azi ca nu se pricepe la ceea ce face? Ies bani...care-i problema?

nakudo spunea...

marada stii ca mor dupa modul tau direct de a pune problemele si dupa tot ce scrii in criza de curaj sau nebunie...ha-ha asta e un compliment...azi meserie e aia care aduce banul..care are curaj sa traiasca doar din ce-i place sau are chemare...eu daca nu le-as combina pe toate as muri de foame ca de sete nu...toata lumea da de baut...ha-ha te imbratisez cu mare drag..o seara frumoasa

kis spunea...

Oameni celebri ,cu biobrafiile lor interesante!

nakudo spunea...

da kis asa este...urasc sa faci can-can si sa ajungi sa contesti genialitatea doar pentru teoretic nu se pupa cu morala....o zi superba..te kis si multumesc