POVESTI ADULTE

-Pasarea om zbura...in foarte inalt fara sa stie ca atinsese spatii neexplorate.Pentru pasarea om zborul facea parte din normalitate ,asa cum pentru vierme taraisul sau prin noroi era la randul sau normal.De sus dintre nori i se parea minunata lumea de jos,redusa la dimensiuni de poveste,o lume pe care doar si-o putea imagina ,necunoscuta,sub frunze,copaci si in adancuri de ape.
Pamantul devenise un ideal pentru pasarea om...pe care ar fi vrut sa-l atinga si sa-l traiasca.Un fel de aspiratie,un ideal,o munca pe care nu stia cum sa o faca.
Intr-o buna zi,tot descriind cercuri albastre si unde de aer se ciocni cu alt om pasare si-si rupse o aripa.
Numai putu zbura prea sus si atinse ceea ce era pentru el universul interzis-atinse pamantul.Incepu sa cerceteze peste tot,mirosi apa si gusta pamantul.Aripa sanatoasa se usca si cazu.
Asa se nascu primul om terestru.


-Despre suferinta s-au scris multe si inca se scriu.Tratate medicale si de filozofie,idei si cai si mii de sfaturi cum sa stii cand sa suferi,cate pahare de apa sa bei,cum sa respiri pentru a elimina durerea si alte aberatii.
Raportat la material,din suferinta ca si din iubire,s-a facut,,un lucru" care e palpabil si explicabil.Asa ca un suvenir,cu care te lauzi si-l arati la toata lumea:,,uite!sant tare de tot,sufar,ma victimizez,iubesc-ce deosebit sant de ceilalti".Ma apuca cascatul si lehamiteala.Plictisita de jonglerii verbale si metafore care nu ne apartin.
Cand cineva e suferinta ai mii de optiuni in functie de nivelul fiecaruia...pentru ca din pacate,totusi ca perceptie si intelegere,divinitatea nu ne-a facut egali.Aaa...nu vreau sa aud ca omul se poate schimba,daca munceste cu el,daca activeaza centri si alte rahaturi.Nu!Unii pur si simplu se nasc cu handicap emotional si de gandire...daca ar compensa macar prin bunatate.Au orizontul limitat.Nu poti tu sa faci un porc sa nu mance diamante pentru ca nu sant comestibile...si prea pretioase.Diamant sau propriul rahat pentru porc tot aia.
In cazuri de suferinta fizica cel mai des am intalnit raportarea durerii celui bolnav la propiul egoism,,vai,cat este de bolnav,numai pot!(a se vedea eul,eu cel de langa el numai pot,nu-bolnavul),trebuie sa-l hranesc,nu dorm...vai,numai suport".Sau>nu-i pune lenjerie buna ca poate urineaza si tot merg la spalat.
Suferinta celui de alaturi e ca si inexistenta,cel ce-l ingrijeste e adevaratul suferind.Sau...
,,Vai,ce mi-e mila dar cum pot sa-l ajut?Daca as putea i-as lua suferinta!"-ce vorbe goale,oare chiar i-ar lua suferinta asupra sa daca ar putea?
O reactie super tare care ma amuza teribil,,pai,s-a imbolnavit ca a facut mult rau in viata si il bate Dumnezeu"Avem tendinta in tot si toate ce nu ne convine sa amestecam divinitatea.De ce sa ne asumam propriile greseli si proprii demoni care sant in noi?Probabil ca tot in conceptia redus-mintal,divinitatea cand se plictiseste,m-ai da cate o boala unui bebelus,nou nascut,asa,ca sa-l ,,bata pe pacatos".Nu e de vina genetica,alimentatia,aerul pe care l-am distrus si-l respiram plin de rau.
Dar recunosc ca cel mai mult ma amuza reactiile celor din jur legate de boala la modul urmator,,bolnavii,gay,sida sant niste paria pentru cei de alaturi".Teoretic devin tare milosi dar in realitate i-ar vrea morti,ingropati,sa elimine ce-i deranjeaza si sa poata sta linistiti.
Din ciudateniile iubirii si suferintei apare intrebarea de dreptate.Da cum si ea este altfel decat in tratate...mai bine aberati voi cand n-aveti ce face sau cand scot scantei neuronii.