CREEATIE

Sandro Botticelli - de fapt Alessandro di Mariano Filipepi (n. 1 martie 1445, Florenţa - d. 17 mai 1510, Florenţa) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanţi ai Renaşterii italiene. Frumuseţea şi graţia figurilor create de el, precizia liniilor şi redarea mişcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este şi faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Personajele sale cu chipuri uşor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc. Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino, animator al "Academiei Florentine", atestă sensibilitatea deosebită şi bogata viaţă lăuntrică a artistului.

Sandro Botticelli s-a născut la 1 martie (?) 1445, în Florenţa, al patrulea fiu al soţilor Mariano şi Esmeralda Filipepi. Ognissanti, locul unde locuieşte familia Filipepi, este o parte a Florenţei de pe malul râului Arno, un cartier locuit în special de meşteşugari. Mariano Filipepi este tăbăcar, porecla celui mai mare dintre fraţii Filipepi este "Botticello" ("butoiaş"), de aici numele de mai târziu al pictorului. Unul dintre fraţii săi, Antonio, e aurar şi gravor, iar tânărul Sandro îşi însuşeşte primele cunoştinţe de desen sub supravegherea lui. Aşa cum scrie Giorgio Vasari, între aurari şi pictori legăturile erau strânse, în ciuda creşterii rapide a popularităţii sale ca pictor, Sandro Botticelli a rămas mereu puternic legat de meşteşugari. În 1464, Botticelli este primit în atelierul maestrului Fra Filippo Lippi şi lucrează ca ucenic la pictarea frescelor catedralei de la Prato. Când Lippi pleacă la Spoleto, Botticelli este găzduit la reşedinţa din Via Nuova a bogatei familii Vespucci - apropiată de familia Medici - unde va lucra până la sfârşitul vieţii. Prin anii 1467-1468 frecventează atelierul pictorului şi sculptorului florentin Andrea del Verrocchio. Este perioada când execută primele sale lucrări independente (de ex.: Madona cu pruncul, 1469).

Are abia 25 de ani când, în 1470, deschide propriul său atelier. Curând îi devine elev Filippino Lippi, fiul lui Filippo.. În acelaşi an, Consiliul Comercial al oraşului îi comandă un tablou, în care înfăţişează alegoria forţei. După doi ani, numele său figurează deja în registrul asociaţiei Sfântul Luca, care reuneşte pictorii din Florenţa.

Botticelli: Tânăr cu medalie, 1474 - Galleria degli Uffizi, Florenţa

Artistul primeşte tot mai multe comenzi. Tânăr cu medalie (1474) este unul din cele mai cunoscute portrete ale lui Botticelli. Nu ştim cine este acest bărbat, disputa istoricilor de artă nu a fost tranşată până în zilele noastre, părerea cea mai acceptată este că ar fi vorba de gravorul de medalioane Antonio Filipepi, fratele pictorului. În acelaşi an termină la Pisa frescele începute la Campo Santo de către Benozzo Gozzoli. Ca probă, a pictat în Capella dell'Incoronata a catedralei din Pisa fresca Înălţarea la cer, care s-a distrus în 1586. Un an mai târziu decorează capela bisericii Santa Maria Novella din Florenţa. Aici execută prima versiune a Adoraţiei Magilor, temă ce revine de mai multe ori în creaţia sa. Figurile din această compoziţie reprezintă cunoscute personalităţi ale epocii, în special membri ai familiei Medici. După 1478, legăturile artistului cu această familie devin tot mai strânse. Graţie Medicilor, Botticelli pătrunde în cercurile intelectuale ale epocii, el este un om cult, citeşte lucrarea lui Leone Battista Alberti "Della Pittura" ("Despre pictură"), în care sunt redate preocupările pentru surprinderea mişcării răspândite în Italia de Nord la începutul secolului al XV-lea. Pasionat cititor al lui Dante Alighieri, execută ilustraţii la multe cânturi din Divina Comedie.

Ilustraţie la Divina Comedie (1480): Infernul, Cântul al XVIII-lea

În 1481, Papa Sixtus al IV-lea îl însărcinează cu realizarea a trei fresce pentru Capela Sixtină, unde Sandro Botticelli lucrează împreună cu artişti excepţionali ca Domenico Ghirlandaio, Piero del Pollaiuolo şi Pietro Perugino.

După mai bine de un an, Botticelli părăseşte Roma şi se întoarce la Florenţa. Situaţia politică în oraş se înrăutăţeşte, când marea familie a Medicilor - în special după moartea lui Lorenzo di Medici în 1492 - începe să piardă popularitatea şi este izgonită din Florenţa. Conducător spiritual al oraşului devine călugărul predicator, dominicanul din Ferrara, Fra Girolamo Savonarola, care combate nu numai desfrâul şi modul de viaţă ostentativ opulent, ci şi cultul antichităţii păgâne şi, ca o consecinţă, arta modernă insuficient de pătrunsă de spiritualitatea creştină. Sute de tablouri, declarate indecente şi provocatoare, sunt mistuite de foc, printre care şi mai multe nuduri ale lui Botticelli, deşi, în mod paradoxal, pictorul face parte dintre adepţii fanaticului călugăr. Stilul său devine mai riguros, mai neliniştit, împărtăşeşte şi el senzaţia de haos şi se închide în lumea propriei sensibilităţi. În 1501, pictează "Naşterea lui Christos", singura lui lucrare datată şi semnată, "pe timpul tulburărilor din Italia", referindu-se la evenimentele ce au avut loc după moartea lui Savonarola. A murit în singurătate, la Florenţa, pe 17 mai 1510, Sicriul cu corpul său a fost depus în cavoul familiei din biserica Ognissanti.

Operă de tinereţe a lui Botticelli, Madona cu pruncul şi doi îngeri poartă semnele influenţei multor maeştri, de la Filippo Lippi, la Verrocchio şi Antonio Pollaiuolo, marchează însă multe elemente noi în pictura religioasă. Portretul Mariei şi al pruncului Iisus, de atâtea ori repetat de diverşi pictori, îşi pierde în opera lui Botticelli seriozitatea solemnă, câştigând sinceritate şi realism.

Botticelli a pictat cinci tablouri în care prezintă Adoraţia Magilor, cel mai cunoscut se află la Galeria Uffizi din Florenţa. Pictorul îi reprezintă pe toţi membrii familiei Medici, precum şi alte câteva personalităţi importante. Astfel, persoana a doua din stânga, cu pălărie roşie, este filosoful umanist Pico della Mirandola, ultimul di dreapta, în mantie portocalie, este însuşi Botticelli (măreşte imaginea!).

Asemenea tuturor marilor maeştri ai Renaşterii italiene, şi Botticelli a prelucrat tema Bunei Vestiri. Comparat însă cu alte tablouri, de exemplu al lui Fra Angelico, dispare atmosfera idilică şi acceptarea cu smerenie a voinţei Domnului şi reflectă o tensiune aparte ce ilustrează încărcătura emoţională a scenei transmiterii mesajului divin prin intermediul Arhanghelului Gavril.

Mesajul dramatic al tabloului Punerea în mormânt oglindeşte ascetismul şi rigoarea morală predicate de Savonarola.

Compoziţia Primăvara este o operă fină şi complexă, care radiază frumuseţe şi o graţie aparte. Figura centrală este Venus în jurul căreia se grupează celelale personaje: Primăvara împrăştiind flori, lângă ea Flora şi Zefirul, la stânga cele Trei Graţii şi zeul Mercur cu caduceul, deasupra lor Cupidon. Privitorul are impresia că spaţiul pictural este o scenă de teatru, foarte la modă în epoca Renaşterii.

Tabloul Naşterea lui Venus, una din cele mai renumite picturi din istoria artelor, a fost realizat la comanda lui Lorenzo şi Giovanni di Pierfrancesco de Medici, pentru vila lor din Castello. În această capodoperă, Botticelli acordă multă atenţie zugrăvirii mişcării provocată de vânt, cascada de păr a zeiţei - care parcă tocmai s-a ivit din valurile mării - e răsfirată de vânt şi se termină în destrămări moi. Trupul de opal al zeiţei Venus, cu albastrul cerului şi turcoazul mării în fundal, este subliniat cu o tonalitate deschisă, subtil diferenţiată, apropiată de auriu.

Tema tabloului Venus şi Marte a fost luată, probabil, din doctrina astrologică umanistă a lui Marsilio Ficino, în care analizează relaţiile de armonie şi contrast ce au loc între astre. Venus este zeiţa iubirii şi a armoniei, pe când Marte este zeul războiului. În structura compoziţiei putem descoperi un echilibru perfect între cele două figuri, culcate pe jumătate, în poziţii aproape simetrice. Deosebit de reuşit este jocul clarobscur de pe chipul lui Marte.

Tabloul intitulat Calomnia a fost inspirat de povestea pictorului grec Apelles, calomniat pe nedrept că ar fi luat parte la o conspiraţie împotriva regelui Filopat Ptolemaios al IV-lea. Calomnia este o operă moralizatoare, care ilustrează stilul târziu al lui Botticelli, apropiat de manierism.

Lucrările lui Botticelli pierd din popularitae în ultimii ani ai vieţii sale, împinse în planul al doilea de operele lui Leonardo da Vinci, Rafael Sanzio şi Michelangelo. Creaţia marelui maestru florentin, uitată la începutul secolului al XVI-lea, este redescoperită decenii mai târziu, când se dezvoltă stilul cunoscut sub numele de manierism. Pictorii englezi din secolul al XIX-lea - Prerafaeliţii - vor fi entuziasmaţi de frumuseţea figurilor lui Botticelli. Îi fascinează tocmai acea nelinişte şi melancolie pe care le vor îmbogăţi în propriile lor lucrări cu romantism