Divinitatea ne-a lasat liberul arbitru.De asta totul reducem la ecuatii si uitam parametrii normali.Intr-o autoimgafare si mandrie totala,omul se considera termenul cel mai important al universului.De ce?Pentru ca de secole de la Brahma pana la Isus ,toti au facut sacrificii intru iubirea omenirii.Oare sa fie asa sau doar autolingere a ligamentelor noastre ce ne consideram indispensabili?
Sa nu uitam ca inainte de noi a fost cerul si pamatul.Apropos,cand le-ati respecat si multumit ultima oara pentru ele?Natura care ne rabda inca umila.Pana cand?Cat grau modificat genetic si cate specii or' sa dispara gratie ,,divinului"om?Cate tornade si umilinte o sa mai suporte universul in marele act al iubirii?
Dincolo de distrugere materiala,cate ganduri si sentimente haine o sa emiteti?Cat gri si negru o sa inconjoare Pamantul care deja da in clocot?Cand timpul pentru recunoasterea greselilor si asumarea riscurilor?Cand/
Inorogii nu sant vazuti dar inca putem auzi ploaia si vantul,caldura si apa ce modeleaza,putem simti tot ce transmite lutul si ce forme poate lua.Intr-o era crestina multi religiosi se comporta pur stiintific.
Universul si Divinitatea inca canta Viata.Respectul si zambesc plini de umor.
