joi, 20 ianuarie 2011

Mahatma Gandhi


Gandhi şi-a dedicat viaţa înaltului scop de a descoperi adevărul sau Satya. A încercat să obţină aceasta prin învăţarea din propriile greşeli şi experimentând pe el însuşi. Şi-a intitulat autobiografia „Povestea experimentelor mele cu adevărul”. Gandhi a declarat că cea mai importantă luptă de purtat este cu propriii demoni, temeri şi nesiguranţe.

Gandhi şi-a explicat filozofia şi modul de viaţă în autobiografia sa: „Când mă cuprinde disperarea, îmi amintesc că, de-a lungul istoriei, calea adevărului şi iubirii a învins mereu. Au existat tirani şi criminali şi, pentru un timp, păreau de neînvins dar, în cele din urmă, au căzut, întotdeauna.”

În aplicarea acestor principii, Gandhi nu a dat înapoi de la a le duce către cele mai logice extreme, închipuindu-şi o lume în care chiar guvernul, poliţia şi armata erau non-violente. Totuşi, Gandhi era conştient că acest nivel de non-violenţă cere credinţă şi curaj incredibile, pe care a realizat că nu toată lumea le posedă. De aceea a sugerat că nu toată lumea trebuie să ţină cu încăpăţinare de non-violenţă, mai ales dacă aceasta este folosită ca scuză pentru laşitate: „Cred”, scria el, „că acolo unde singura alegere este între laşitate şi violenţă, eu aş sugera violenţa”.

Gandhi credea cu convingere că o persoană implicată în serviciul societăţii ar trebui să ducă o viaţă simplă, lucru care ar putea duce, credea el, la Brahmacharya - puritatea spirituală şi practică. Simplitatea lui a început prin renunţarea la modul de viaţă occidental pe care îl ducea în Africa de Sud. L-a numit „reducându-mă la zero”, ceea ce înseamnă renunţarea la cheltuielile inutile şi adoptarea unui mod de viaţă simplu.

Gandhi petrecea câte o zi din fiecare săptămână în tăcere. El credea că abstinenţa de la vorbire îi aducea pacea interioară. În acele zile comunica cu ceilalţi prin scris.

La întoarcerea în India din Africa de Sud, unde a practicat dreptul cu succes, a renunţat la a purta haine occidentale, pe care le asocia cu bogăţia şi succesul. El se îmbrăca pentru a fi acceptat de către cea mai săracă persoană din India, susţinând folosirea pânzei lucrate în casă (khadi). Gandhi şi adepţii săi au adoptat purtarea hainelor ţesute din fire toarse de mâna lor şi încurajau şi pe alţii să facă la fel. În timp ce muncitorii indieni nu aveau un loc de muncă, ei îşi cumpărau deseori hainele de la fabricile deţinute de englezi. În opinia lui Gandhi, dacă indienii şi-ar fabrica propriile haine, ar cauza un puternic şoc economic sistemului britanic din India. Prin urmare, roata de tors a fost inclusă mai târziu pe steagul Congresului Naţional Indian. Ulterior, Gandhi a purtat un dhoti pentru tot restul vieţii sale pentru a exprima simplitatea existenţei sale.

Gandhi nu a primit vreodată Premiul Nobel pentru pace, deşi a fost nominalizat de 5 ori între 1937 si 1948. Zeci de ani mai târziu, Comitetul Nobel şi-a declarat public regretul pentru omisiune. Mahatma Gandhi a fost pe cale să primească Premiul Nobel în 1948, dar asasinarea sa a împiedicat acest lucru. Premiul nu a fost acordat în 1948, anul morţii lui Gandhi, pe motivul că „nu exista un candidat potrivit în viaţă”, iar când Dalai Lama a primit Premiul în 1989, preşedintele comitetului a spus că acesta este „într-un fel un tribut memoriei lui Mahatma Gandhi”.

A învăţa că în viaţă, mai uşor se poate învinge ura cu dragostea, minciuna cu adevărul şi violenţa cu abnegaţia, ar trebui să fie un element fundamental în educaţia oricărui copil". (Mahatma Gandhi)

sinteze

2 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

A învăţa că în viaţă, mai uşor se poate învinge ura cu dragostea, minciuna cu adevărul şi violenţa cu abnegaţia, ar trebui să fie un element fundamental în educaţia oricărui copil". (Mahatma Gandhi)
Mi-a placut maxima!

Dar intr-o lume care se zbate in propria agonie doar Dumnezeu mai poate picura din belsugul Lui de dragoste..pe inimile care mai tanjesc inca de dorul dragostei Lui spre implinire.
In aceste vremuri pana si educatia copiilor este falimentara...
Sa nu disperam draga mea...capul sus!

nakudo spunea...

eu cred ca fara iubire si daruire totala ,nimic nu exista...pentru ca atunci cand inima ne este deschisa,va fi deschisa si mintea si trupul va putea face multe...daca in loc sa purtam razboaie verbale,de descrimare etc...omul s-ar opri o secunda l-ar imbratisa pe cel de alaturi ,i-ar zambi si ar renunta la eu-stiu,eu-fac,eu-am dreptate,eu,eu eu..cu siguranta s-ar schimba totul...pentru ca insasi conceptul de bine izvoraste din iubire...