luni, 19 martie 2012


Opresc timpul sau poate doar il transform in eternitate,ca o minge de foc ce-mi sfideaza logica metamorfozata in seva copacilor,inchisa in scoarta ca intr-o haina ce ma ascunde izolandu-ma de miscare.
O inima verde ce pulseaza ,cantand copacul-pasare ce-si deschide aripile intr-un zbor ce pare ca sta,asa cum stelele par ca stau agatate pe bolta.Ca o intrebare scrisa criptat ce-si inventeaza codul.
In eternitate e totul copac,e totul gust de galben si plutire usoara.Atat de usoara incat cercul merge pana la plus infinit.Un infinit pe care poti doar spera a-l atinge si-n care exista doar plutire usoara.Acea plutire pe care doar copacii,pamantul si pietrele stiu sa o zboare.
  • Iz de fum divin in cautare.

2 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Dintotdeauna verdele şi galbenul au făcut casă bună..:)
Albastrul îşi pleacă vălurile răcoroase ale ochiului divin,pe simbolul culorilor îmbrăţişate.
Cu ram de salcie plângătoare, te acopăr fată verde!

nakudo spunea...

Dintotdeauna verdele s-a impletit cu galbenul,una fara alta neputand exista,una nascans pe cealalta intr-un zbor albastru a ochiului ce vede tot...va intorc bratele calde ale celor doua salcii aduse de la dumneavoastra si care ca transmit susur de parau din livada...si anul acesta va aduc o parte di mine intr-un copac,ce se numeste copacul de catifea,cand vin incolo,are si o poveste frumoasa...cu foarte mult galben si inimi vii de rosu...va imbratisez cu toata dragostea