Pentru ca treptele ce urca la cer au fost tocite de genunchi mincinosi,de lacrimi trufase,de maini ce doar par ca sant umile,de picioare murdare cu zambete hade.Jonglez cu propriul meu cer ce a dorit sa coboare in causul palmelor mele.Uneori il acopar cu un val fin de interior al privirii pentru ca e atat de orbitor incat inima bate ca un soare ce numai apune.
Oprit unde cerul se uneste cu pamantul,corpul devine semn de intrebare.
2 comentarii:
buna dimineata fata verde...sunt in deolasare de vineri si inca nu am ajuns acasa.Te imbratisez cu mare drag si poate vb cand ma intorc maine sau poimane.
Apropos de gandurile tale:
Eu strang cerul in mana plangand, poate prea devreme..Inima mea si-a pierdut zambetul pe drumul de intoarcere de la Timisoara...Iar ubde cerul se apropie mai mult de pamant, doar privirea se mai inalta printre norii pamantii, ermetici...asteptand mila Lui.
va sun si povestim...sper ca e deplasare de bucurie...ca eu drept sa zic ma termina 1 mai muncitoresc...de manele.mici prin imprejurimi...de lacrimez de atata sensibilate umana..:)
eu o numesc mare iubire si mai putin mila pentru ca specific sarcasmului meu stiu ca e si justitiar...fiecare traim cu impresia ca urcam si detinem un car,iluzoriu..nu e cazul dumneavoastra ca ocoliti treptele murdare...se pare ca zborul va caracterizeaza..hi-hi.va pup...si va sun
Trimiteți un comentariu