marți, 24 martie 2009

SUFLETUL


Ea isi impletea
prul intr-o coada lunga,
suvita cu suvita....
visele le lega.
Speranta in bijuterie de opal-la ureche.
Spala podelele in genunchi
si mainile sale cantau.

Sufletul imi spuse:,,nu trece indiferent pe langa noroi!
uita-te mai bine,iar si iar.
S-ar putea o samanta divina
sa se fi ratacit acolo."

Uneori simt nevoia
sa fug din trupul acesta....
Mintea sa o alung pe un drum
fara intoarcere,
Inimii sa-i creasca
aripi
si sa se umple de roua diminetii.
Tot ce e-n viata...
Ma uit apoi la trupul meu trecator
si vad ce minunat
e creat universul.

Nu ma mai trimite,
Creatorule
din nou pe pamant.
Poate ochii mei se vor deschide curand si
n-am sa mai fiu orb.
Sau lasa-ma sa-mi lipesc urechea de pamant
sa-ti aud respiratia.
Sa stiu incotro sa ma indrept,
si sa numai ratacesc prea mult pe aici.

4 comentarii:

Irini spunea...

Imi place mult cum scrii. Versurile tale sunt ca niste entitati vii.

nakudo spunea...

multumesc...dar nu e meritul meu..pur si simplu divinitatea..ma face atenta la creatia sa..

Kaiso spunea...

se spune ca a fost odata demult tare un maestru de zen...care în momentul in care i s-a apropiat clipa mortii...intr-o noapte adanca si atat de frumoasă...s-a asezat in zazen...cativa discipoli il pandeau...si spun ei ...ca la un moment dat doar acestea au fost ultimele lui cuvinte...

ACUM POT SĂ PLEC...

cu cine vorbea...?

am spus dupa ce am citit acesta ca asa vreau sa plec si eu cand va fi vremea...exact ca si el...
ACUM POT SĂ PLEC...?

toată rătăcirea aceasta sigur are vreun sens...

nakudo spunea...

da..sigur..sant atat de linistita...stii pe patul de moarte marele critic Calinescu-tipa si urla de spaima la toti sa-l ajute---badea ion de la tara:fa marie,nu plinge ca eu stiu unde ma duc..stai linistita