AZI

Tatal meu astazi s-a ascuns ca un copil ghemuit in inima mea...cu mana isi sterge lacrimile,aceleasi lacrimi pe care mama sa i le-a sters mai demult aruncandu-le in zare si din care m-am nascut eu.

Tatal meu astazi doarme leganat in inima mea care-l umple de viata,il invelesc cu o marama de viitor sigur si clar.Se simte puternic si ochii incep sa luceasca.Ii modelez obrajii in dealuri pline de fan in care-l intind cu roiul de fluturi la cap.Vorbim limbi neintelese de nimeni,amandoi.

Eu l-am continuat pe tatal meu si pe tatal tatalui meu prin mine,prin cei ce s-or naste dupa noi...tot asa cum prin mine mama mea a devenit un cantec liber...pe care nu l-a prins cu urechea nimeni niciodata..si ale carei note nu le-a scris nimeni pe un portativ imaginar sau real.

Tatal meu e astazi intr-un loc atat de sigur incat nici nu vrea sa mai plece.Poate merge pe apa sau se poate inalta la cer...poate sa manance o stea si sa sughite comete.

Vorbim prin priviri cu licariri de scanteie prin aceiasi ochi ce el i-a multiplicat in mine.

E atat de lacrima si revolta si abandon...si-mi zice cu palmele zbarcite si calde...zboara...sa nu te faci niciodata doar om...doar picteaza-ti in suflet toti stramosii nostri ce-ti vor croseta zborul de vultur.

Tatal meu...doarme leganat in inima mea ca intr-un hamac legat intre frunze...e viu si lin ca apa adanca...linistit il curg odata cu sangele meu.

Cand nu esti...pot intelege ca poate n-am existat niciodata...ca nimeni nu poate sti ce-i realitatea din realitate.Asa cum nimeni nu poate sti ce-i visul din vis.Poate ar trebui sa fiu trista...ca o cartita ce noaptea vede mai multa lumina.

Cu porii simt fiecare zvacnire din viata si viata.Respir cu parul meu rosu caldura si focul ce topeste digul de aer si roca...intr-o alchimie ciudata.

Cand nu esti...ar trebui sa simt ca nu esti...dar nu pot pentru ca-n stomac simt pamantul cu o senzatie de foame mereu nesatioasa...simt o foame continua de traire.