sâmbătă, 15 august 2009

Omul care uitase sa rada


Omul care uitase sa rada nebucarandu-se de nimic...a descoperit intr-o zi ca nici un motive sa planga nu avea.Universul il facuse chircit si-nghesuit in plamani si nu putea sa se largeasca intr-o miscare expansiva de frumos...pentru ca aerul ce-l respira era incolor si fara emotii.
Notele muzicale nu aveau miros,nici gust,nici sentimente...erau doar scrise pe o bucata de hartie care canva fusese vie.
Omul care uitase sa rada se iubea doar pe el...in felul sau de om care stie prea multe.Intr-o zi el mi-a cerut sa spun ce gandesc pentru ca inca nu studiase specii ca mine dar nu a-nteles si a vrut sa gandesc cu propriile sale ganduri...mi-a cerut sa simt cu inima lui care nu putea naste nimic si mi-a cerut sa fiu puternica...asa...ca un om.Dorea sa iubesc cu neiubirea lui si tot ce e viu sa fie desenat doar pe plansa.
Omul care uitase sa rada...nu stia nici macar cat de nefericit este...iluzii se cladeau pe un raft prafuit...pline de aparente miezoase.
Pisicile cu miros de miez de nuca,nu vorbeau...soarecii nu rodeau nimic din casa aceea pentru ca totul era mort.
Cineva ii tesu o punte de raze pe care nu a calcat niciodata...nestiind diferenta dintre noapte si zi.
Luna s-a-necat in lac si oracait de broaste ce vesteau toamna .
Motanul muri...bolnav de boli nestiute...asa cum mor toate felinile fara arcuirea libera de iubire.


-dedicat motanului meu care este pe moarte si oamenilor de rahat care l-au chinuit-

14 comentarii:

Bejenaru Gabriela spunea...

imi pare rau de motanul tau care a trbuit sa sufere din cauza unor badarani care nu au suflet,ar trebui sa fie si ei chinuiti la randul lor sa vada ce este suferinta,inca o data imi pare nespus de rau pentru motanul tau.

Cristian Lisandru spunea...

Eu sunt un clovn...

Eu sunt un clovn care-a uitat să râdă,
Acela datorită căruia zâmbeaţi,
Mă copleşeşte o tristeţe hâdă
Dar spectatorii nu sunt vinovaţi.

Am fost aplaudat sub reflectoare,
O viaţă-ntreagă m-am fardat strident,
Iar astăzi oboseala-n mine doare
Şi mă asediază zilnic, insistent.

Am făcut tumbe în arena vieţii,
Cădeam în cap, mă ridicam râzând,
Îmi beam un ceai sub pleoapa dimineţii
Şi adormeam, la spectatori visând...

În ochii voştri, clovnul griji nu are,
El râde zi şi noapte, e hilar,
Vă face viaţa mare sărbătoare,
Un clovn, la circ, e strictul necesar.

Un clovn nu are viaţă personală,
Cum poţi iubi un clovn? – veţi râde sec,
Iubirea unui clovn e-o păcăleală,
Iubirea unui clovn e un eşec...

Dar eu am plâns departe de arenă,
Ferit de reflectoarele fierbinţi,
Şi-n mine dragostea trăia perenă,
Întreţinută-n timp de rugăminţi.

M-am tot zbătut să caut dezmierdare,
Am vrut să am momentele de dor,
Mi-am construit în suflet un circ mare
Şi am iubit, râzând, întâmplător...

Sunt clovnul care-şi caută pereche
Având tavanul circului drept cer,
Şi plâng pe-ascuns în sala foarte veche,
Atunci când dreptul la iubire-l cer...

Cristian Lisandru - 2009

Dr.Vasvari A. spunea...

Este un punct de vedere interesant.Dar acest univers este imens, si imposibil de surprins dintr-o privire de la mare distanta, fara sanse reale de micsorare a ei. O lume care se apara de judecati pripite si de judecatori nedrepti...

White Tara spunea...

hmmm, mai traieste motanelul tau? il putem ruga pe Ariel sa se ocupe de el...sau daca vrei, ti-l dau in loc pe Tarzanel, motanul meu portocaliu far-de-stapan

Dr.Vasvari A. spunea...

Ariel al tau...?

nakudo spunea...

draga mea gabriela motanul meu dincolo de coaste rupte cum l-am gasit si suturi in coloana moare si din alte motive...dar intr-o lume tampa si idioata e greu sa explici...noi doua o sa vorbim intr-o buna zi la o sueta...te imbratisez..multumesc pentru gandurile bune...sa se intoarca inzecit,si te iubesc pentru ca ai capacitatea sa simti

nakudo spunea...

draga Cristian iti multumesc cu tot ce pot transmite prin cuvinte...multumirea merge dincolo de ce scriu...tot timpul ai simtit si empatat cu mine...traim aceleasi lucruri in acelasi timp sau la mici diferente...te imbratisez pentru capacitatea ta de fi sincer

nakudo spunea...

am uitat...daca imi permiti as vrea sa-i atasez imagine acestei poezii...si sa o public pe blog in numele tau

nakudo spunea...

aquarius..nu poti cunoaste tot...si-ti zic nu avea nici o legatura...doar ai alunecat un pic...pentru ca te regasesti si tu pe acolo la nivel mental....ai radacinile adanc infipte in pragmatism si cunoastere...si nu prea coboara in inima...nu aleg dupa himere...si nu judec...nu am avut voie sa fac eu motanul bine...dar oamenilor le-au pasat si au transmis tot ce e bun...e mai bine...tu tragi concluzii proipite si percepi timpul deformat....esti cel mai bun om ca interior cu care am interactionat si nici macar nu stii ce este in tine...pentru ca esti speriat....postez maine...si dupa ramane blogul pe repaus...intr-o zi ai sa simti

nakudo spunea...

ariel se ocupa draga mea karuna daca ii este permis...eu nu am avut unda cerde...motanul meu e un luptator si viata insasi vindeca....am plecat si l-am lasat singur...fara compatimiri si mila...soar pisica ....e bine acum

nakudo spunea...

draga karuna nici un animal nu poate fi inlocuit prin altul...motanul meu e unicat ca si noi oamenii fiecare unic...te iubesc femeie cu multa compasiune si multumesc...ariel te imbratiseaza...povestesc maine ce face...si ce a facut...vezi ca aquarius te-a intrebat ceva...

White Tara spunea...

Ce ma bucur ca traieste! Sper sa se faca bine complet, sa vin sa ma joc cu el. Ariel al meu, Aquarius. Dar poate fi si-al tau daca ti-e drag de el ;)

nakudo spunea...

inca traieste draga mea...nu e grazav da ne straduim...kenziro care e foarte siret...te momeste...prima imagine de pe blog iti este dedicata...cea cu motanul roscat...joaca-te ai sa capeti doar expierenta si eventual traire..mi-a fost dor de tine ...sa vii copiii te asteapta...nu te sun ca stiu ca esti prinsa...as fi vrut sa mai stau...dar ma suna amanta si-mi spuse:te rog hai intoarce-te e urat fara tine...

White Tara spunea...

eh, nu e musai sa fie momeala, poate ca pur si simplu i-a placut omului pisica :-)