joi, 8 octombrie 2009

VLAD-TEPES sau dorinta de a se intoarce cu tepe cu tot


S-a născut în cetatea Sighişoara din Transilvania[1], ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul şi al unei nobile transilvănence.

A fost căsătorit de două ori : întâi cu o nobilă din Transilvania şi apoi cu Ilona Szilagyi, verişoară a lui Matei Corvin.

A avut trei băieţi: Mihail şi Vlad din prima căsătorie, Mihnea I cel Rău din a doua.

În timpul domniei sale, Ţara Românească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de Imperiul Otoman. Vlad Ţepeş a devenit vestit prin cruzime şi pentru că obişnuia să îşi tragă inamicii în ţeapă. Din porunca sa 41 de oameni au fost executaţi astfel, iar 300 au fost arşi. Datorită conflictelor cu negustorii braşoveni, aceştia l-au caracterizat, propagandistic, ca pe un principe de o cruzime demonică.

În 1453, resturile Imperiului Bizantin sunt cucerite de otomani, care obţineau astfel controlul asupra Constantinopolului (actualul Istanbul) şi ameninţau Europa. Imperiul Otoman ajunge să stăpânească mare parte din Balcani (teritoriile statelor actuale Serbia, parţial Ungaria, parţial România, Bulgaria, Armenia şi Grecia), extinderea spre occident oprindu-se la porţile Vienei, al cărei asediu eşuează. În acest context istoric, Vlad Ţepeş a luptat pentru a-şi apăra domnia şi ţara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte şi execuţiile şi supliciile cu caracter exemplar şi de intimidare.

Tatăl său, Vlad al II-lea Dracul, fusese primit în Ordinul Dragonului. Ordinul - care poate fi comparat cu cel al Cavalerilor de Malta sau cu cel al Cavalerilor Teutoni - era o societate militaro-religioasă, ale cărei baze fuseseră puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei (mai târziu împărat al Sfântului Imperiu Roman) şi de cea de-a doua soţie a sa, Barbara Cilli.
Simbolul Ordinului Dragonului
Desen înfăţişând Simbolul Ordinului Dragonului

Simbolul Ordinului era un dragon, iar principalele sale scopuri erau apărarea creştinismului şi cruciada contra turcilor otomani. Datorită apartenenţei sale la Ordinul Dragonului, tatăl lui Vlad Ţepeş era supranumit Dracul, „drac“ având la acea vreme şi semnificaţia de dragon. Ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul, Vlad al III-lea a fost numit şi „Drăculea“, termen utilizat de el însuşi în corespondenţa oficială.

Porecla Ţepeş i s-a atribuit de pe urma execuţiilor frecvente prin tragere în ţeapă pe care le ordona. Chiar turcii îl denumeau Kazikli Bey, (Prinţul Ţepeş). Acest nume e menţionat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 şi s-a păstrat în istoria românilor.
Vlad Ţepeş aşa cum apare pe o gravură săsească din 1462

În iarna anului 1436, Vlad al II-lea Dracul a devenit domn al Ţării Româneşti (una dintre cele trei provincii româneşti, celelalte două fiind Moldova şi Transilvania) şi s-a stabilit la Curtea domnească din Târgovişte. Vlad Drăculea şi-a urmat tatăl şi a trăit acolo şase ani. În 1442, din motive politice, el şi fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos, au fost ceruţi ca ostatici de către sultanul Murad al II-lea; Vlad al III-lea a fost ostatic până în 1448, iar fratele său până în 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în formarea şi ascensiunea la putere a lui Vlad. Turcii l-au eliberat, în 1447, după moartea tatălui său - asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Ţării Româneşti. Tot atunci, Vlad a aflat şi de moartea fratelui său mai mare, Mircea, torturat şi îngropat de viu de boierii din Târgovişte.

La vârsta de 17 ani, susţinut de un corp de cavalerie turcească şi de un contingent de trupe împrumutate lui de paşa Mustafa Hassan, Vlad Drăculea a luat pentru prima dată domnia Valahiei. Dar, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care şi-a recăpătat tronul. Pentru a-şi asigura a doua şi cea mai lungă domnie, Vlad al III-lea a trebuit să aştepte până în 20 august 1456, când a reuşit să-şi ucidă duşmanul de moarte.

Primul act important de răzbunare a fost indreptat împotriva boierilor din Târgovişte, vinovaţi de moartea tatălui şi a fratelui său. În duminica de Paşti a anului 1459, el a arestat toate familiile de boieri care participaseră la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost traşi în ţeapă, iar ceilalţi au fost forţaţi să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost puşi să construiască o fortăreaţă pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeş.

Vlad Ţepeş a ajuns curând faimos din cauza metodelor sale brutale de pedepsire. Conform detractorilor saşi din Transilvania, el ordona deseori ca osândiţii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi, spanzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii etc. De asemenea, punea să li se taie victimelor nasul, urechile, organele genitale şi limba. Însă supliciul favorit era trasul în ţeapă, de la care provine porecla Ţepeş, cel care trage în ţeapă. Această formă de execuţie a folosit-o în anii 1457, 1459 şi 1460 contra negustorilor transilvăneni care nu respectaseră legile sale comerciale. Incursiunile pe care le făcea împotriva saşilor din Transilvania erau în acelaşi timp şi acte de protecţionism menite să promoveze activităţile comerciale din Ţara Românească. În plus, în acea perioadă era ceva obişnuit ca pretendenţii la tronul Ţării Româneşti să găsească sprijin în Transilvania, unde aşteptau momentul potrivit pentru a acţiona.

Există multe povestiri şi anecdote despre Vlad al III-lea Drăculea. Era recunoscut pentru ambiţia de a impune cinstea şi ordinea. Aproape orice infracţiune, de la minciună şi furt până la omor, putea fi pedepsită prin trasul în ţeapă. Fiind sigur de eficacitatea legilor sale, Vlad al III-le a lăsat, se spune, o cupă de aur la vedere, în piaţa centrală din Târgovişte. Cupa putea fi folosită de călătorii însetaţi, însă trebuia să rămână la locul ei. Conform surselor istorice[necesită citare], în timpul domniei sale cupa nu ar fi fost niciodată furată şi ar fi rămas aproape nefolosită.

Vlad al III-lea ţinea de asemenea ca toţi locuitorii ţării să muncească şi să fie utili comunităţii. Îi privea pe bolnavi, vagabonzi şi cerşetori ca pe nişte hoţi. Ca urmare, într-o zi toti vagabonzii si bolnavii din Ţara Româneacă au fost invitaţi la curtea domnească din Târgovişte, la un ospăţ. După ce au mâncat şi au băut, domnitorul i-a întrebat dacă ar vrea să nu mai fie niciodată săraci. După ce a primit un răspuns afirmativ, a ordonat ca hala să fie închisă şi incendiată. Nimeni nu a supravieţuit.

O altă poveste spune că doi călugări sosiţi în Ţara Românească l-au vizitat pe Vlad la castelul său. Călugării îi cunoşteau reputaţia şi, când el le-a cerut părerea despre domnia sa, au răspuns fiecare în mod diferit. Unul a spus că Vlad era aspru, dar era prinţ, în vreme ce celălalt i-a condamnat fără ocol cruzimile. În funcţie de versiune, fie unul, fie celălalt dintre cei doi călugări a fost tras în ţeapă.

După altă legendă, Vlad ar fi înscenat un furt (o pungă cu 50 de galbeni) unui boier din Sfatul Ţării, după care acesta, în faţa domnitorului, a pretins că i se furaseră 100 de galbeni. Pentru minciuna sa, a fost tras în ţeapă
Tonul acestui articol sau al acestei secţiuni este nepotrivit pentru o enciclopedie.
Puteţi contribui la îmbunătăţirea lui sau sugera modificările necesare în pagina de discuţie.

În 1459 Ţepeş refuză să mai plătească tribut turcilor (10.000 galbeni anual). Se pare că această răzvrătire s-a datorat existenţei unui proiect de cruciadă impotriva otomanilor, cruciadă susţinută de Papă şi în care regele Ungariei, Matei Corvin, ar fi urmat să joace rolul principal ( acesta chiar primeşte de la Papă suma de 40.000 galbeni, suficientă pentru a echipa 12.000 de oameni şi 10 nave de război).

În acest context politic, Vlad Ţepeş încheie o alianţă cu Matei Corvin, probabil la începutul lui 1460, pe care otomanii ar fi vrut să o împiedice. Mai mult, aceştia vor încerca prin intermediul lui Hamza paşa, beiul de Nicopole, şi al diacului sultanului, Catavolinos, să-l prindă pe Vlad prin vicleşug, fără succes însă. Odată dejucate planurile otomanilor şi pedepsiţi cei doi (au fost traşi în ţeapă împreună cu toţi soldaţii turci care-i însoţeau), Vlad Ţepeş organizează o campanie surpriză la sud de Dunăre în iarna 1461-1462.

O întinsă regiune, de la Obluciţa la Novoe Selo şi de la vărsarea Dunării în Marea Neagră până la Rahova, a fost devastată. Mai mult, cetatea Nicopole fiind ocupată prin vicleşug, peste 20.000 de turci au pierit sub armele valahilor, numărul celor ucişi fiind indicat de însuşi Vlad Ţepeş într-o scrisoare adresată lui Matei Corvin. Tot în această scrisoare, expediată din Giurgiu la 11 februarie 1462, Vlad îi solicita în mod insistent sprijin regelui ungar. Deşi l-a asigurat la 4 martie 1462 că îi va veni în ajutor, Matei Corvin a părăsit Buda abia la sfârşitul lui august, când campania otomană era deja încheiată.

În ceea ce-l priveşte pe Mahomed al II-lea, acesta, surprins de sfidarea lui Ţepeş, îi va pregăti un răspuns pe măsură. În primăvara lui 1462, sultanul, în fruntea unei armate uriaşe, cca 100-120.000 de oameni (a doua ca mărime după aceea care cucerise Constantinopolul) plus 175 de nave de război al căror scop era acela de a cuceri Chilia, se va îndrepta spre Dunăre. Efectivele domnului valah nu depăşeau, după estimările cele mai generoase, 30.000 de oşteni. Deşi Vlad încearcă să-i oprească pe turci la Dunăre, în dreptul cetăţii Turnu, aceştia, la adăpostul nopţii, reuşesc să treacă fluviul îndreptându-se direct spre Târgovişte (4 iunie 1462).

În aceste condiţii Ţepeş va aplica tactica hărţuirii: pustiirea pământului - mai ales drumul spre Târgovişte -, otrăvirea fântânilor, atacarea detaşamentelor turceşti plecate după hrană. În această atmosferă apasătoare în care oştile turceşti, flămânde şi înfricoşate, înaintau prin ţara pustiită, a avut loc marea lovitură a lui Vlad Ţepeş, atacul de noapte din 16-17 iunie 1462, menit să demoralizeze şi mai mult oastea otomană, atac despre care pomenesc toate izvoarele relative la campania din 1462. Ţinta atacului a fost însuşi sultanul, însă acesta a scăpat, cortul său fiind confundat cu al unui vizir. Totuşi efectul psihologic al atacului a fost important. Mulţi turci au fost ucişi, iar sultanul, conform relatărilor, "a părăsit în ascuns tabăra în chip ruşinos"; văzând "marea pierdere suferită de ai săi" a dat ordin de retragere. În apropierea Târgoviştei îl aştepta un spectacol care a băgat groaza în oştile sale: o pădure de ţepi în care atârnau o mulţime de turci ucişi în înainte sau în timpul bătăliei; în faţa acestei privelişti turcii "s-au înspăimântat foarte tare", iar sultanul a recunoscut că "nu poate să ia ţara unui bărbat care face lucruri aşa de mari" şi care "ar fi vrednic de mai mult".

Cu excepţia cronicilor turceşti, toate celelalte izvoare mărturisesc înfrângerea sultanului, care a fost silit "să se întoarcă în fugă spre Dunăre cu mari pierderi printre ai săi şi cu ruşinea de a fi dat dosul". Oastea turcă s-a îndreptat spre Dunăre, aşa de repede încât la 11 iulie 1462 sultanul ajunsese la Adrianopol. Conform cronicarului bizantin Chalcocondil, sultanul l-a lăsat la plecare, la Târgovişte, ca domn pe fratele lui Ţepeş, Radu cel Frumos, în ideea ca acesta să atragă de partea sa pe toţi cei ce i se împotriveau lui Ţepeş. Paşa de Nicopole urma să asigure sprijin armat lui Radu.

Perioada care a urmat a fost foarte tulbure pentru istoria Ţării Româneşti, cei doi fraţi căutând fiecare să-şi întărească forţele pentru a-şi elimina adversarul. Spre deosebire de Vlad Ţepeş care dorea continuarea luptei antiotomane, Radu cel Frumos oferea boierilor pacea şi prietenia cu sultanul. Aceştia trec până la urmă de partea lui. În aceste condiţii, părăsit de cea mai mare parte a boierilor, dar având încă o oaste destul de numeroasă cu care se pare că în jurul datei de 8 septembrie ar fi dobândit chiar o ultimă victorie asupra adversarilor săi, în octombrie 1462 Ţepeş trece în Transilvania pentru a se întâlni cu aliatul său Matei Corvin.

Cum acesta nu venise nici pregătit, nici prea hotărât de luptă, a decis destul de repede să-şi schimbe planul iniţial, recunoscând situaţia existentă în Ţara Românească şi renunţând să-l sprijine pe Tepeş. Mai mult, la decizia regelui ar fi contribuit şi o presupusă scrisoare a lui Vlad către sultan în care domnul muntean ar fi cerut iertare şi, mai mult decât atât, s-ar fi obligat să-l ajute împotriva oştilor maghiare. Drept urmare, în noiembrie 1462 Vlad Ţepeş, în loc să primească ajutorul aliatului său, este arestat sub acuzaţia de trădare şi încarcerat la Vişegrad vreme de 12 ani. După Vişegrad, e silit să locuiască aproape 2 ani la Buda, cu domiciliu forţat. Va fi eliberat în 1475, la cererea lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, în contextul presiunilor turceşti tot mai mari asupra teritoriilor de la nord de Dunăre.
Conform legendei, atunci a fost momentul în care soţia lui Vlad, pentru a scăpa de temniţa turcească, s-a sinucis aruncându-se de pe o creastă înaltă - o scenă exploatată de Francis Ford Coppola în filmul Bram Stoker's Dracula. Vlad a reuşit să scape asediului fortăreţei sale, folosind un pasaj secret prin munte. Ajutat de câţiva ţărani din satul Arefu, a reuşit să ajungă în Transilvania, unde s-a întâlnit cu regele Ungariei, Matei Corvin. Însă, Matei l-a arestat şi l-a întemniţat în capitala Ungariei, Visegrad. Motivul arestului poate fi discutat, pentru că dupa unii istorici faptul ca a fost direct dus la Budapesta este pus pe seama necesităţii lui Vlad de a fi protejat de saşii care voiau să îl omoare. Vlad a fost recunoscut ca prinţ al Valahiei pentru a treia oară în 1475, însă s-a bucurat de o perioadă foarte scurtă de domnie. A fost asasinat la sfârşitul lunii decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat şi capul trimis sultanului, care l-a aşezat într-o ţeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Ţepeş. S-a emis ipoteza ca „Drăculea“ ar fi fost îngropat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureştilor. Examinările recente au arătat că „mormântul“ lui Ţepeş de la mănăstire conţine doar câteva oase de cal datate din neolitic şi nu rămăşiţele adevărate ale domnului valah. După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locaţia mănăstirii Comana, ctitoria voievodului

Cartea lui Bram Stoker, Dracula, nu se bazează în mod direct pe domnia lui Vlad Drăculea, ci este o ficţiune ce se petrece în Transilvania şi Anglia secolului XIX. De pe urma succesului romanului, Transilvania este asociată personajului fictiv Dracula.

Scriitorul britanic Bram Stoker putea uşor consulta la Royal Library din Londra câteva din acele gravuri săseşti din secolul XV, ce se găseau şi în colecţiile de la British Museum, în care Vlad Ţepeş este descris ca un monstru, un vampir ce bea sânge de om şi un mare amator de cruzimi. A avut probabil acces şi la cartea History of Moldavia and Wallachia a lui Johann Christian Engel, care îl descrie pe Vlad Ţepeş ca un tiran sângeros, ceea ce i-a dat probabil ideea să ia prinţul Valahiei ca model pentru personajul său fictiv, Dracula. Unii istorici au propus ideea că Stoker ar fi avut o relaţie de amiciţie cu un profesor maghiar de la Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery (Hermann Vamberger), şi este posibil ca acesta să îi fi dat informaţii despre Vlad Ţepeş. Mai mult, faptul că Dr. Abraham Van Helsing îl menţionează pe prietenul său Arminius în romanul din 1897 ca sursă a cunoştinţelor sale despre Vlad al III-lea numit Dracula, pare să sprijine această ipoteză. Trebuie reţinut şi faptul că aceasta pare să fie singura cauză, neexistând o legătură reală între Vlad Drăculea din istorie (1431-1476) şi mitul literar modern al vampirului care este cartea lui Bram Stoker. Acesta s-a folosit de surse folclorice, menţiuni istorice şi experienţe personale pentru a realiza un personaj complex. Pe de altă parte, merită menţionat faptul că detractorii politici principali ai lui Vlad - în general saşii - se foloseau de sensul de diavol al cuvântului drac pentru a umbri reputaţia voievodului. Astfel, asocierea dintre cele două sensuri ale cuvântului, dragon şi diavol, şi porecla Drăculea dată lui Vlad al II-lea ar putea să explice de ce Vlad al III-lea Ţepeş a fost asociat de către Bram Stoker cu vampirismul. Un important element simbolic al Ordinului Dragonului, din care s-a inspirat Stoker pentru a-şi crea personajul demonic, era îmbrăcămintea oficială a Ordinului - o capă neagră peste o haină roşie - ce era purtată doar vinerea pentru a comemora Patimile lui Iisus Hristos. Tot Bram Stoker a avut ideea să asociaze acestei legende europene un animal sud-american: liliacul hematofag zis Vampir (Desmodus rotundus).
Pe lângă nenumăratele filme cu Dracula, care nu au decât vagi legături cu adevăratul Vlad Ţepeş, două încearcă să se apropie de realitate. În anul 1979, Doru Năstase a regizat un film istoric despre viaţa domnitorului. În rolul lui Vlad a jucat Ştefan Sileanu. Au mai interpretat: Alexandru Repan, Ernest Maftei, Emanoil Petruţ. O portretizare a copilăriei domnitorului încearcă Sergiu Nicolaescu, în filmul său „Mircea” (1989) - rol jucat de Vlad Nemeş. Desigur, aceasta reprezintă doar o licenţă, întrucât la moartea marelui voievod şi domn, Vlad nici măcar nu se născuse. Astfel, se încearcă o explicaţie asupra genezei comportamentului de mai târziu al lui Ţepeş: dragostea pentru ţară şi groaznica pedeapsă care i-a dat porecla.

14 comentarii:

gabriela spunea...

mai aveai un pic si scriai toata istoria romaniei ..ha ha ha,dar sunt lucruri minunate.o seara minunata dragi mei

nakudo spunea...

da gabriela...marada m-a inspirat...mi-am rascolit toate frustrarile cu ultima ei postare...poate chiar fac o sinteza candva sa ma laud ca-s romanca,ha-ha...te imbratisez cu tot dragul din lume...ne citim luni..plec in vrancea...pana atunci...un sfarsit de saptamana..frumos ca voi..dragii mei..offf..si dunarea..oare pot s-o cer de nevasta?

gabriela spunea...

ha ha ha daca ar fi dunarel il poti lua de sot ,ca pe dunarea nu poti.o vacanta frumoasa si sa va bucurati de natura.

Geocer spunea...

Era un dictator? Era !

nakudo spunea...

pe dunarel gabriela..sau imi schimb orientarea..ha-ha va poop si imbratisez

nakudo spunea...

geocer..ce conteaza e bun si un dictator la vreme de criza..un vikend placut sa ai..te imbratisez..si poate inventezi un nou concurs

Rappa_ru' spunea...

Frumoasa postarea:)...imi place sa citesc chestii istorice, mai ales romanesti:)...o zi buna Nakudo:)

elena marin-alexe spunea...

Cred si eu ca Domnul Vlad era un dictator si inca unul veritabil.
Dar despre morti, fie ei si morti-vii numai de bine....va rog!
Hai la Milcov......Te asteapta si aerul inmiresmat de aromele toamnei....

raza de soare spunea...

in conceptia contemporanilor...ma refer la elevi, la straini si la astia care habar nu au ce e cu ei...Vlad Tepes e dracula:)) e si hazlie conceptia asta...dar trist ca nu se stie ca a fost domnitor...stam la pamant cu istoria...multumim draga mea pt informatii...poate un adept al lui dracula mai citeste:))

marada spunea...

Cam tarziu, dar "fac si eu o criza neuronala"!
Daca as putea, l-as inventa azi pe Vlad Tepes si i-as cere ce zicea Eminescu: sa-i imparta(stiti voi pe cine) in doua cete ...in misei si in nebuni, sa-i duca in doua temnite largi si sa dea foc la puscarie si la casa de nebuni!

nakudo spunea...

nu exista nici o solutie doama elena sa-l aducem inapoi?am uitat sa va intreb azi...pana atunci zic ca nimic nu e intamplator...tot ce ati daruit a fost perfect pentru fetita cu leucemie...sa fiti in palma divina mereu...va iubesc

nakudo spunea...

multumesc rappa-ru..maradei sa-i multumim..ca de la ea mi-a venit ideea apoi drept sa zic m-am saturat de variantele americane infantile ale istoriei noastre..o duminica frumoasa sa ai

nakudo spunea...

in ideea de a citi idiotii de adepti a lui dracula am postat draga raza..ce sa-i faci istoria solicita bunavointa..de ce sa nu salam neuronul sa moara de singuratate...te imbratisez..vin sa vad maine ce ai mai mesterit..hi-raza

nakudo spunea...

marada...zambet si te iubesc pentru impartirea in cete...nebuni si misei...dee domnul,...eu stiu poate se intampla un miracol..te imbratisez cu drag..mult